Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis marţi seara un mesaj adresat direct susţinătorilor lui Renato Usatîi, candidatul care s-a clasat pe locul al treilea în turul I al alegerilor prezidenţiale şi care cu o zi înainte anunţase că nu va face nicio recomandare de vot pentru turul al doilea, dezvăluind în acelaşi timp că au existat presiuni şi un şantaj de la Moscova asupra sa pentru a se retrage în turul I în favoarea lui Alexandr Stoianoglo.
Maia Sandu i-a îndemnat pe susţinătorii lui Renato Usatîi să-şi unească forţele pentru a nu permite „revenirea la putere a unui regim care luptă murdar”.
„Dragi cetăţeni care l-aţi votat pe Renato Usatîi, vă mulţumesc că aţi ieşit la vot şi aţi crezut în puterea votului. Din păcate, furtul de voturi ne-a afectat pe toţi. V-a afectat şi pe voi. Dacă nu se furau voturi, azi, posibil, Renato Usatîi ar fi fost contracandidatul meu”, spune Maia Sandu într-o înregistrare video postată marţi pe Facebook.
„Stimaţi susţinători ai lui Renato Usatîi, ştiu că sunteţi nemulţumiţi. Dar acum haideţi să ne unim forţele şi să nu permitem revenirea la putere a unui regim care luptă murdar. Pentru ca voturile voastre să fie respectate, pentru ca voturile moldovenilor să decidă soarta ţării, şi nu banii murdari”, a subliniat şefa statului, care concurează duminică, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, cu Alexandr Stoianoglo, candidat susţinut de forţele proruse.
Ieşit pe locul al treilea după primul tur al alegerilor prezidenţiale, politicianul Renato Usatîi, al cărui fief electoral este la Bălţi, al doilea oraş ca mărime din Republica Moldova, a anunţat că nu-şi va îndemna simpatizanţii să voteze în turul doi pentru niciunul dintre candidaţii din turul al doilea. Voturile lui ar putea înclina balanţa, în condiţiile în care turul al doilea se anunţă unul foarte strâns.
Renato Usatîi a obţinut 13,79 la sută din voturi după primul tur al alegerilor prezidenţiale, în timp ce actuala preşedintă Maia Sandu, candidată din partea PAS, a avut 42,49 la sută din voturi, iar Alexandr Stoianoglo, susţinut de socialişti (PSRM), 25,95 la sută.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News