Peste 260.000 de locuitori ai judeţului Bistriţa-Năsăud sunt aşteptaţi, duminică, la urne, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, aceştia având la dispoziţie 314 secţii de votare, potrivit datelor comunicate marţi AGERPRES de către purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului, Doru Cordoş.
De la alegerile locale din iunie, s-au modificat sediile a opt secţii de votare – patru în municipiul Bistriţa şi câte una în comunele Căianu Mic, Nuşeni, Şanţ şi Şieu-Odorhei -, spaţiile folosite anterior fie intrând în diverse proiecte de reabilitare, fie nemaicorespunzând criteriilor stabilitate de Autoritatea Electorală Permanentă.
Pentru judeţul Bistriţa-Năsăud au fost alocate 286.846 de buletine de vot, 1.570 de ştampile cu menţiunea „Votat” (câte cinci pentru fiecare secţie de votare) şi 276.472 de timbre autocolante.
Numărul alegătorilor cu drept de vot, la data de 29 octombrie, era de 260.639 de persoane, iar numărul posesorilor de carte de identitate era de 251.229.
Buletinele de vot şi celelalte materiale electorale vor fi distribuite reprezentanţilor secţiilor de votare în data de 23 noiembrie, conform graficului aprobat de prefectul judeţului.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News