Scenariile pentru un Guvern pro-european după votul de duminică: „Nu există decât varianta PSD-USR-PNL”

Sursa foto: Wikipedia

Primele cifre oferite de exit poll-urile de la ora 21.00 indică o majoritate clară pentru partidele pro-europene, însă nu e clar dacă acestea vor și guverna împreună

Odată cu afișarea primelor cifre de la exit poll-urile de la ora 21.00, prima întrebare în mintea tuturor vizează partidele care vor intra la guvernare și posibilele coaliții pentru formarea unui viitor guvern. Aceste cifre indică o posibilă coaliție pro-europeană cu PNL-PSD-USR, cu o majoritate de peste 60%, însă nu poate fi exclusă și o nouă coaliție PNL-PSD-UDMR.

Scenariile pentru noul Guvern al României

Cu un PSD cu peste 25%, și cu PNL și USR, ambele la 15%, cele trei partide pro-europene pot forma o coaliție pro-occidentală cu o majoritate lejeră, de aproape 60%. Este posibilitatea pe care o susține fostul consilier prezidențial, sociologul Sebastian Lăzăroiu, care este de părere că singura opțiune este o coaliție între cele trei mari partide.

„Dacă PSD nu vrea să meargă cu suveraniștii (și nu vrea), nu există decât varianta PSD-USR-PNL (de care am vorbit în repetate rânduri ca posibilitate încă de anul trecu)”, a scris acesta pe Facebook după afișarea primelor estimări după votul la alegerile parlamentare.

„Chiar și fără rezultatele finale, nu sunt decât trei variante mari și late:

  • PSD-USR-PNL cu sau fără UDMR
  • PSD cu suveraniștii AUR – POT – SOS 
  • Blocaj, bulgarizare, doar că la noi e mai rău pentru că nu se pot face anticipate (nu cad trei guverne consecutiv). Se discută și despre varianta guvern minoritar USR-PNL(-UDMR), cu susținere PSD. Cu guverne minoritare nu se fac reforme, nici restructurări, iar țara e pe marginea prăpastiei”, a mai scris apoi Sebastian Lăzăroiu, pe Facebook apoi.

Fac PSD şi PNL front comun cu USR împotriva AUR – SOS şi POT?

Este o poziție pe care au susținut-o și unii lideri PSD, precum Mihai Tudose, care a vorbit despre un Guvern de uniune națională. „Este clar că va fi cumva un guvern de uniune națională, cu mai multe partide. Am zis un guvern de uniune națională gândindu-mă la partidele pro-europene, Nord-Atlantice”, a declarat liderul PSD, duminică seară.

Foarte multe opinii la cald au subliniat însă că rezultatele finale se pot schimba semnificativ odată cu numărătoarea oficială. În primul rând este posibil ca în Parlament să intre și partidul SENS, un alt partid pro-european, și, la fel, dacă și câte mandate vor avea cei de la UDMR. Astfel, unii analiști politici sunt de părere că există și posibilitatea să vedem o coaliție doar cu PNL-PSD-UDMR în aceste condiții.

„Nu văd PSD-PNL-USR decât dacă e o discuție inclusiv despre prezidențiale, mediată de alții. În funcție de rezultatele finale, există acum premisa pentru guvern PSD-PNL-UDMR. 25-15-5, înseamnă 45%, însă cu redistribuiri, minorități și poate încă vreo câțiva dezertori au majoritate. Dar să vedem cum vin rezultatele și cum le va schimba diaspora. Vor veni 700 de mii de voturi din care PSD și PNL vor lua extrem de puține”, au declarat, pentru FANATIK, consultanții politici.

Ce zic partidele despre viitoarele coaliții

Este poziția pe care s-a situat și liderul PSD, Robert Cazanciuc, care a subliniat că liberalii rămân prima opțiune a social-democraților.

„Opțiunea noastră rămâne PNL. Avem trei ani la guvernare și noi credem că rezultatele au fost bune. Prima opțiune sunt liberalii. În situația în care nu se poate, vom face alianța necesară pentru a menține România pe calea europeană”, a declarat Robert Cazanciuc duminică seară, la Antena 3 CNN. La rândul său, Victor Negrescu, a dat asigurări că „va exista o majoritate pro-europeană”, subliniind faptul că Marcel Ciolacu, președintele partidului, a declarat că PSD va susține „calea europeană a României”.

Această opțiune pare să fie ajutată și de cei de la AUR, după ce George Simion a spus că „AUR nu face nicio alianță cu PSD”, ci doar cu partidele suveraniste. „AUR nu va face nicio alianță cu PSD, noi vom face alianță doar cu suveraniștii și cu românii”, a spus liderul AUR. George Becali, ales pe listele AUR, a exclus orice alianță cu USR. „Eu cu sataniștii nu stau niciodată la masă”.

PNL cere garanţii

În ceea ce-i privește pe liberali, Ciprian Ciucu a subliniat că PNL va intra la guvernare cu acel partid care garantează îndeplinirea obiectivelor politice ale partidului, subliniind că în acest moment partidul este axat pe re-câștigarea credibilității.

„Coaliția nu o faci cu cine vrei sau cu cine îți place, ci cu cine îți garantează îndeplinirea unor obiective. Vorbim aici de puncte privind reforma statului care să fie acceptate, altfel noi nu vom fi parte a unei guvernări. Oricum, PNL nu negociază cu partidele extremiste”, a mai precizat Ciprian Ciucu.

În final, fostul președinte al USR, Cătălin Drulă a susținut posibilitatea unei coaliții PSD-PNL-USR, după modelul unor țări precum Austria, o coaliție în care programul de guvernare să fie negociat în detaliu și care ar permite astfel o guvernare a celor trei partide. „România s-a săturat de ambivalențe. Va trebui să negociem ce facem efectiv la guvernare. Trebuie să re-așezăm democrația”, a spus Cătălin Drulă, care însă a subliniat că totul va depinde de rezultatul alegerilor prezidențiale din 8 decembrie.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: