Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Layon, nu a primit nicio invitaţie pentru a participa la ceremonia de învestire a preşedintelui ales Donald Trump la Washington, pe 20 ianuarie.
„Nu am primit nicio invitaţie şi nu există niciun plan de participare”, a spus purtătoarea de cuvânt, Paula Pinho, întrebată pe această temă la briefingul de presă zilnic al Comisiei Europene. Dar, a adăugat ea, „încercăm să luăm legătura cât mai curând posibil cu noua administraţie americană”, inclusiv înainte de 20 ianuarie, notează AFP.
În urmă cu o săptămână, preşedinta Comisiei, care este tratată pentru o pneumonie gravă care o reţine la Hanovra, în Germania, a anunţat că îşi anulează toate angajamentele externe până la jumătatea lunii ianuarie.
În mod tradiţional, niciun şef de stat sau de guvern străin nu este invitat la ceremonia de învestire a unui preşedinte american. Dar Donald Trump a decis altfel, invitând mai mulţi lideri străini, inclusiv pe preşedintele chinez Xi Jinping, care ar fi declinat invitaţia şi va trimite pe altcineva în locul său.
Pe de altă parte, premierul italian Giorgia Meloni şi premierul ungar Viktor Orban sunt aşteptaţi să facă deplasarea în capitala SUA pe 20 ianuarie, fiind doi dintre liderii din UE care sunt foarte apropiaţi de Donald Trump, potrivit News.ro.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News