VIDEO Mai sunt tinerii interesați de politică și de implicarea în partidele politice? „Vin mânați de două obiective”

Sursă foto: Freepik

În ciuda faptului că oamenii nu au foarte multă încredere în Parlament, politicieni, mulți tineri se înscriu în organizațiile locale ale PNL, care numără peste 50.000 de membri la nivel național, spune Octavian Oprea, invitat în studioul Puterea Știrilor.

„De cele mai multe ori, vin mânați de două obiective. În primul rând, vor să-și facă prieteni, încearcă să-și extindă grupurile de prieteni și așa ajung în politică. A doua motivație este aprecierea pe care o au față de un lider politic, consacrat la nivel național sau de un lider politic la nivelul organizației de tineret, care îi motivează să facă pasul spre spre a se implica în politică. Ei vin în politică cu ideea că pot schimba ceva”, a afirmat deputatul PNL.

Acesta a amintit faptul că el însuși vine dintr-o organizație de tineret și a dat drept exemplu unul dintre proiectele pe care le-a susținut.

„Aplicația mobilă ghișeul.ro este unul dintre proiectele cu care mă mândresc, fiind una dintre cele mai importante realizări profesionale ale mele”, a adăugat Octavian Oprea.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: