Răsturnare de situație în cazul cumnatului lui Geoană. Ionuț Costea s-a întors după gratii, în Turcia

Sursa foto: Captura video

Răsturnare de situație în cazul fostului bancher Ionuț Costea, condamnat definitiv la 6 ani de închisoare. Urmărit internațional și reținut acum câteva zile la Istanbul, apoi eliberat, cumnatul lui Mircea Geoană s-a întors după gratii.

Potrivit unor surse judiciare din Turcia, Ionuț Costea a ajuns într-un centru de deținere din Istanbul. Asta după ce procurorii din Turcia au făcut contestație la decizia de eliberare a acestuia sub control judiciar. În urmă cu doar câteva zile, fostul bancher, care este dat în urmărire internațională și pe numele căruia există un mandat de executare a unei pedepse de 6 ani, a fost reținut la insistențele Ministerul Justiției de la București, în ideea de a fi extrădat în țară pentru a-și spăși pedeapsa.

În primă fază, magistrații din Turcia au apreciat că pe toată durata procedurilor, până să se decidă dacă va fi sau nu extrădat în România, el poate fi plasat sub control judiciar. Așa că a fost eliberat. Însă, așa cum spun aceste surse, confirmate de altfel de surse oficiale de la București din Ministerul Justiției, procurorii au contestat această măsură, iar această contestație a fost admisă. Ionuț Costea a fost încarcerat cel puțin pentru aproximativ 60 de zile, poate chiar 90 de zile, timp în care această procedură privind cererea de extrădare va trebui lămurită de justiția din Istanbul.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: