Aproximativ 82.000 de litri de petrol s-au deversat în timpul transferului pe o barjă pe Dunăre, la circa 20 km de capitala sârbă Belgrad, provocând un risc de poluare a fluviului, a confirmat joi pentru AFP institutul care analizează probele de apă.
Incidentul a avut loc pe 21 aprilie la rafinăria din portul Pancevo, în timpul unui transfer de petrol pe barja companiei ‘Naftahem’.
Conform primelor constatări ale autorităților locale, deversarea a fost cel mai probabil rezultatul unei neglijențe umane.
‘S-a stabilit deversarea a circa 82 metri cubi de euro-diesel, carburantul aflându-se în prezent într-o barieră de protecție care înconjoară barja’, a indicat Secretariatul pentru protecția mediului din Voivodina, regiunea unde se află Pancevo.
Parchetul a deschis o anchetă cu privire la dimensiunea poluării și stabilirea celor responsabili de incident.
Pentru momet, ‘tehnicienii au prelevat probe din șapte locuri. Analiza acestora este în curs de desfășurare’, a declarat Ljiljana Lazic, directoarea Institutului pentru sănătate publică din Pancevo.
Poluarea apei este endemică în Serbia, unde, conform estimărilor oficiale, mai puțin de 15% din apele uzate sunt tratate. Restul, împreună cu deșeurile de canalizare, este deversat direct în fluvii și râuri, notează AFP.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News