HARTĂ Alertă de viituri și inundații în mai multe zone din țară, valabilă până miercuri dimineaţă

Sursa foto: Pixabay

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o atenţionare hidrologică Cod Galben de viituri şi inundaţii locale în Transilvania, Moldova şi zona Carpaţilor de Curbură, valabilă de la ora 12.00 până miercuri dimineaţă, la ora 9.00, ca urmare a precipitaţiilor prognozate. În acest interval, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, precum şi creşteri de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie în 12 judeţe. Aceste fenomene pot fi mai intense în judeţele Cluj şi Alba, unde se pot înregistra viituri rapide şi inundaţii locale, în special pe cursurile mici de apă.

Potrivit sursei citate, în intervalul 17 iunie, ora 12:00 – 18 iunie, ora 09:00, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, precum şi creşteri de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie.

Fenomenele vizate se pot manifesta pe anumite sectoare de râuri din judeţele: Cluj, Alba, Bihor, Sibiu, Hunedoara, Suceava, Harghita, Neamţ, Bacău, Covasna, Vrancea şi Buzău.

De asemenea, probabilitatea şi intensitatea cea mai ridicată a manifestării acestor fenomene este estimată pentru judeţele Cluj şi Alba, unde se pot înregistra viituri rapide şi inundaţii locale, în special pe cursurile mici de apă.

Populaţia este rugată să manifeste prudenţă, să evite deplasările în apropierea râurilor, a podurilor improvizate sau a zonelor cunoscute ca fiind predispuse la inundaţii. Traversarea drumurilor acoperite de ape trebuie evitată cu stricteţe, iar locuinţele şi bunurile situate în zone joase trebuie protejate în mod corespunzător, avertizează hidrologii.

Aceştia recomandă curăţarea rigolelor şi a şanţurilor de scurgere din jurul gospodăriilor, precum şi respectarea tuturor indicaţiilor primite din partea autorităţilor locale.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: