Fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu a declarat marți că ‘garantează’ faptul că administrația Trump ‘a văzut și a notat tot ce s-a întâmplat în România, toate abuzurile care s-au făcut asupra poporului român’ și cu siguranță a constatat ‘confiscarea statalității’ României de către președintele francez, Emmanuel Macron.
Călin Georgescu s-a prezentat marți la Tribunalul București, unde s-a judecat o contestație depusă de el împotriva unei decizii a Judecătoriei Sectorului 1, prin care i-a fost menținută măsura controlului judiciar.
La ieșirea din sediul tribunalului, în fața a peste 100 de susținători, care l-au așteptat cu steaguri, costume populare și muzică patriotică, Georgescu le-a vorbit despre ‘sistemul care și-a arătat fața hâdă’, dar și despre ‘iubire’, ‘sincronicitate’ și ‘timpul lui Dumnezeu’.
‘Sigur că nu există biruință fără cruce și adevăr fără suferință. Dar constat că s-a făcut o selecție inversă în acest zeci de ani, cum spunea Mihai Eminescu, față de situația pe care o avem în țară. Însă, suntem într-un moment, o altă etapă a vieții în lume și asta este foarte important, chiar dacă nu o vedem încă. Eu vă spun că vom privi lucrurile total diferit, vom vedea altceva și vom constata că scopul vieții este total diferit față de ceea ce știm. Ține de sincronicitate și sigur că timpul lui Dumnezeu nu este timpul oamenilor. Legat de ceea ce văd aici, în România este cu siguranță clar că nu atât sistemul s-a devoalat și și-a arătat fața hâdă, ci poporul român, trezit în conștiință, a acceptat să-l vadă, a ales să-l vadă. Și-l vede fără ură, să știți, îl vede însă decis ca drumul poporului român să și-l asigure singur, fără intervenția sistemului. Poporul român este hotărât să-și decidă drumul singur. Și se vede acest lucru, pentru că sistemul se teme de iubire și poporul român răspândește și împărtășește iubire. Sistemul se ferește de iubire și îi este teamă de iubire, pentru că unitatea este adevărată forță a poporului român’, a spus Georgescu în fața susținătorilor săi.
În continuare, el a spus că garantează faptul că administrația Trump ‘a văzut și-a notat tot ce s-a întâmplat în România, toate abuzurile care s-au făcut asupra lui și poporului român’.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News