VIDEO Mihai Coteț (PNL): Mi-aș dori să eliminăm jocul ăsta politic intern care are, pe românește, proptele

Mihai Coteț, invitat Puterea Știrilor 16.09

Senatorul PNL Mihai Coteț atrage atenția că dacă partidele coaliției nu își vor respecta promisiunile față de oameni, voturile vor merge spre AUR. În acest context este important ca pentru primăria Capitalei să fie desemnat cel mai capabil candidat și nu cel care are cele mai mari „proptele”.

PS News: În afară de Ciprian Ciucu, de care spuneați că e unul din candidații care ar putea să câștige primăria capitalei, ar mai fi altcineva în Partidul Național Liberal? Ați mai identificat și o altă persoană?

Mihai Coteț: Știți cum e, doritori sunt destui. Există și oameni cu șanse reale. Am dat doar un singur exemplu, dar n-aș vrea să intru în polemica asta de a da nume în așa fel încât să creăm genul de competiție sau, cum să spun eu, animozități personale spunând anumite persoane. L-am exemplificat pe Ciprian pentru că este un primar în scaun, e la al doilea mandat și cu rezultate foarte bune pe care, de altfel, bucureștenii le-au semnalat. Bineînțeles că există și, avem și viceprimarul actual al Capitalei, Stelian Bujduveanu care își face treaba foarte bine în calitate
de primar și își îndeplinește atribuțiile foarte bine.

Dar n-aș vrea să ducem discuția în direcția în care PNL va susține un candidat sau pe celălalt. Am spus doar că toate deciziile sau decizia principală trebuie să se ia în urma unor măsurători. Că nu mai este în beneficiu partidului, la momentul ăsta, nu este deloc ok să vii tu să-i impui un nume. Pentru că trebuie să mergem pe matematica votului. Am încercat să impunem nume și s-a dovedit că nu ne ajută. Dacă PNL își dorește să câștige lupta electorală, pentru că asta este scopul politic al unui partid, va trebui să vină și sunt convins că va veni cu un candidat care are șanse maxime să câștige.

Că îl va chema Ciucu, Bujduveanu sau eu știu cum, nu este relevant. Este relevant în momentul în care ne apucăm de alegeri, în momentul în care știm termenele, în care știm ce program ne facem, cu ce mesaj venim în fața bucureștenilor. Adică, sincer, eu mi-aș dori personal să eliminăm jocul ăsta politic intern care are pe româniște proptele mai mari sau nu. Hai să o judecăm pe cifre. Pentru că premierul Bolojan când a venit la București a venit pe cifre. Când a câștigat, s-a ridicat partidul de la 8% la 15%, l-a ridică pe cifre. Vorbim de matematică electorală aici. Și sunt convins că și premierul gândește la fel.

Pentru că altfel nu putem să ieșim din încurcătura în care suntem. Pentru că suntem într-o încurcatură nu neapărat politică, cât economică a României, tocmai datorită acestor mișcări politice sau decizii care nu au fost în beneficiul românilor și oamenii ne-au penalizat. Am ieșit cu toții și am spus public, politicul a înțeles mesajul românului. Hai să-l vedem! Pentru că, clar că dacă nu o să-l înțelegem, o să vedem AUR-ul la un scor foarte mare. Și nu pentru că au avut vreun mesaj excepțional, ci pentru că noi toți ceilalți, nu ne respectăm angajamentele asumate față de oameni.

PS News: Dar cu PSD, candidat comun, mă gândesc că nu mai doriți

Mihai Coteț: Încă o dată. E greu de spus acum ce ne dorim sau ce nu ne dorim. Dar putem învăța din experiență. Și ne amintim de experiența coaliției cu un candidat comun. Dacă coaliția măsoară și se ajunge la concluzia că există cineva care poate obține, dar să fie acele măsurători corecte, care să ne spună dacă există un candidat, pe care să-l susținem cu toții și care să câștige inimile bucureștenilor, nu văd o problemă.

Problema va fi să găsim omul respectiv și să lăsăm orgolile deoparte. Dar uitându-mă la ce se întâmplă acum, mi-e greu să cred că PSD va lăsa orgolile deoparte, pentru că la momentul ăsta jocul politic pe care ei îl fac ține mai mult de lupta internă decât de ceea ce are nevoie bucureșteanul sau românul să se întâmple în România.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: