Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat că, la rectificarea bugetară, ordonatorii de credite nu vor primi toate cele 80 de miliarde de lei solicitate, însă resursele necesare pentru funcționarea instituțiilor vor fi asigurate. În schimb, Guvernul menține 150 de miliarde de lei destinate investițiilor.
„Am obținut o țintă de deficit de 8,4%, ceea ce ne permite să acoperim pensii, salarii, cheltuieli pentru sănătate și investiții”, a explicat ministrul într-un mesaj video.
Acesta a precizat că resursele vor fi realiniate în funcție de spațiul fiscal limitat, continuând discuțiile cu fiecare ordonator de credite.
Nazare a menționat că a discutat rectificarea cu premierul Ilie Bolojan, și că documentul va fi aprobat luni, în ședința de Guvern, conform planului.
Sursa: adevărul.ro.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News