Maia Sandu s-a decis. Ia în calcul aderarea la UE fără Transnistria. Care este al doilea scenariu

Sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că îşi doreşte să adere la Uniunea Europeană cu Transnistria, dar dacă nu există această posibilitate deoarece Federaţia Rusă îşi menţine ilegal trupele pe teritoriul Republicii Moldova atunci există şi al doilea scenariu care înseamnă aderarea la UE în doi paşi.

Maia Sandu a fost întrebată, luni, într-o conferinţă de presă, dacă în legătură cu aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană dacă va cere decuplarea de Ucraina.
”Aderarea la Uniunea Europeană este un proces meritocratic, asta scrie în actele Uniunii Europene. Ambele ţări, şi Republica Moldova şi Ucraina, au întrunit toate condiţiile pentru ca să se treacă la următoarea etapă şi aşteptăm ca instituţiile europene şi statele membre să găsească o soluţie. Noi credem în acest proces meritocratic şi, evident, vom munci în continuare pentru ca să putem să avansăm cât mai repede pe calea aderării la UE”, a transmis Maia Sandu.
Ea a mai fost întrebată dacă această aderare se va produce cu Transnistria sau fără această regiune.
”Ne dorim să aderăm la UE într-un singur pas, cu ţara reîntregită, dar în situaţia în care nu vom avea această posibilitate, pentru că cunoaşteţi faptul că Federaţia Rusă îşi menţine trupele ilegal pe teritoriul Republicii Moldova şi asta este cea mai mare piedică pentru reîntregirea ţării pentru această situaţie există şi al doilea scenariu care înseamnă aderarea la UE în doi paşi”, a explicat preşedintele Republicii Moldova.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: