Nicuşor Dan a încheiat turneul european. Care sunt cele patru teme esenţiale discutate la Bruxelles

Nicușor Dan
Sursa foto: Nicușor Dan

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat, vineri seară, că a încheiat „turneul european cu ultimul Consiliu din acest an”. Au fost discutate „patru teme esențiale pentru viitorul Uniunii și al României”, spune el.

„Am încheiat turneul european cu ultimul Consiliu din acest an la care am discutat patru teme esențiale pentru viitorul Uniunii și al României: bugetul european 2028–2034, competitivitatea economică, extinderea UE și sprijinul pentru Ucraina”, a postat Nicuşor Dan pe Facebook.

Liderul de la Cotroceni afirmase, vineri dimineaţă, că România susţine proiectul de acord de liber-schimb între UE şi Mercosur, rezervele avute în trecut fiind depăşite după discuţii au agricultorii. Şeful statului conderă că deschiderea spre o piaţă atât de mare ca America de Sus este utilă pentru România.

”Da, noi susţinem. Pentru că, în urmă cu, să zicem, 3-4 luni, tocmai în urma faptului că am avut discuţii cu agricultorii din România, am avut anumite rezerve care au fost depăşite în urma discuţiilor.

Nu am fost singurii care au avut tipul ăsta de rezerve, dar cu titlu general este foarte util pentru Europa, deci pentru România să deschidă, să aibă o un acord comercial cu o piaţă aşa de mare cum este America de Sud. Asta e motivul pentru care susţinem”, a explicat preşedintele Nicuşor Dan, referindu-se la proiectul de acord de liber-schimb între UE şi Mercosur.
Citeşte mai mult aici.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: