Noua facilitate de la ANAF este destinată persoanelor fizice și companiilor care utilizează Spațiul Privat Virtual (SPV) și este reglementată prin Ordinul ANAF nr. 705/2026.
Contribuabilii eligibili vor primi în contul SPV o notificare prin care vor fi informați despre posibilitatea participării la o întâlnire online cu reprezentanții ANAF. După primirea notificării, aceștia vor avea la dispoziție două zile lucrătoare pentru a transmite dacă acceptă participarea în format online. În cazul în care nu oferă niciun răspuns în termenul prevăzut, autoritatea fiscală va considera că nu au optat pentru această variantă. Prin intermediul platformei, utilizatorii vor putea confirma prezența, solicita reprogramarea întâlnirii sau comunica imposibilitatea participării, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare.
Videoconferința nu va fi utilizată doar pentru discuții administrative, ci și pentru proceduri fiscale complexe. Astfel, contribuabilii vor putea participa online la începerea și desfășurarea inspecțiilor fiscale, la verificările privind situația fiscală personală, precum și la întâlnirile finale organizate înainte de închiderea controalelor. De asemenea, vor putea avea loc audieri referitoare la restituirea unor sume de la buget, solicitări privind eșalonarea obligațiilor fiscale și verificări documentare efectuate de autoritățile fiscale. Platforma va fi folosită și pentru soluționarea unor cereri privind grupurile fiscale în materie de TVA și impozit pe profit, precum și pentru audiențe și proceduri de mediere între contribuabili și administrația fiscală.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News









