Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă, după o convorbire telefonică cu liderul american Donald Trump, că hotărârea Statelor Unite va fi decisivă pentru încheierea războiului din Ucraina. Liderul de la Kiev a precizat că cei doi au discutat despre situația de pe front și despre eforturile diplomatice, convenind să continue dialogul în cadrul summitului NATO de la Ankara.
Zelenski a anunțat sâmbătă, pe canalul său de Telegram, că l-a felicitat pe Donald Trump și pe cetățenii americani cu ocazia Zilei Independenței Statelor Unite și a descris convorbirea telefonică drept „foarte bună”.
Președintele Ucrainei a mulțumit Statelor Unite pentru sprijinul acordat de la începutul războiului, amintind atât ajutorul militar, cât și susținerea politică oferită Kievului.
„Suntem recunoscători Statelor Unite pentru tot ajutorul acordat, de la sistemele de rachete Javelin și Patriot la sprijinul politic, și apreciem foarte mult faptul că America ne sprijină în apărarea independenței noastre”, a transmis Zelenski.
„Sunt recunoscător tuturor americanilor cărora le pasă de viitorul Ucrainei, al Europei și al tuturor oamenilor din lume pentru care libertatea este importantă”, a mai scris liderul de la Kiev, exprimându-și recunoștința față de cetățenii americani care susțin Ucraina.
Citeşte mai mult aici.
Autor
-
View all postsRedactor, Jurnalistă cu experienţă de peste 20 de ani în presă. După studii în comunicare în Turcia, a debutat în 2011 în presa autohtonă. A activat la agenţiile de presă Mediafax şi News.ro.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News








