Locuitorii din nordul județului Tulcea au primit un mesaj RO-Alert prin care sunt avertizați că există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian și sunt îndemnați să respecte recomandările autorităților. Două aeronave de luptă Eurofighter Typhoon ale Forţelor Aeriene Italiene din Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu au decolat pentru monitorizarea situației.
UPDATE:
Sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat marți, la ora 09.52, un grup de ținte aeriene la o distanță de aproximativ 20 km Est de Insula Șerpilor, Ucraina.
Două aeronave de luptă Eurofighter Typhoon ale Forţelor Aeriene Italiene din Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, aflate în Serviciul de Luptă Poliție Aeriană, au decolat la ora 10.25, pentru monitorizarea situației.
Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de alertare a populației din nordul județului Tulcea, un mesaj RO-Alert fiind transmis la ora 10.29.
Știrea inițială:
Locuitorii din nordul județului Tulcea au primit un mesaj RO-Alert prin care sunt avertizați că există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian și sunt îndemnați să respecte recomandările autorităților.
Potrivit ISU Tulcea, în urmă cu scurt timp a fost emis un mesaj RO-Alert de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență pentru zona de nord a județului prin care locuitorii sunt informați despre faptul că există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News









