Co-președintele Partidului Național Liberal, Alina Gorghiu continuă șirul atacurilor la adresa premierului Victor Ponta.
Astfel, liderul liberal îl acuză pe premier că „invocă scuze pentru a nu organiza alegeri”, pentru că „știe foarte bine cum stă în sondaje, e conștient că va pierde alegerile”.
„Guvernul anti-cetățean a ignorat toate apelurile de a organiza alegeri parțiale – atât pe cele ale opoziției, cât și pe cele ale Autorității Electorale Permanente – până când, în cazul alegerilor locale, ultimul termen la care putea fi emisă hotărârea de guvern pentru organizarea și desfășurarea alegerilor (4 mai) a fost depășit, conform AEP. Uitați toate scuzele pe care premierul Ponta le invocă pentru a nu organiza alegeri. Motivul este simplu: știe foarte bine cum stă în sondaje, e conștient că va pierde alegerile.
Ce face guvernul PSD în cazul alegerilor parțiale nu e mai puțin grav decât ce a făcut în 2014 în privința votului în diaspora. Au același scop – să nu piardă alegerile – și aceeași strategie – să-i impiedice pe oameni să voteze. Sunt multe lucruri pe care putem să i le reproșăm guvernării Ponta. Mai grav și mai nociv decât toate este, însă, comportamentul antidemocratic, de inspirație totalitară, prin care îngrădește drepturile fundamentale ale cetățenilor țării”, a scris Alina Gorghiu pe pagina de socializare.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News










