Ministerul Transporturilor apelează la consultanță pentru evaluarea rezultatelor CNAIR, CNIR, CFR, CNIR și CFR Călători

Asocierea formată din Deloitte Consultanță (lider), Public Research și Rovner&Moore a câștigat o licitație organizată de Ministerul Transporturilor pentru realizarea unei analize diagnostic a performanțelor financiare și operaționale pentru companiile CNAIR, CNIR, CFR, CFR Călători și Metrorex, plus „consultanță pentru managementul contractului și monitorizare plan de acțiuni pentru implementarea principalelor recomandări”.

Estimat la 6,15 milioane de lei, fără TVA, pentru 6 luni de la data atribuirii, contractul a fost semnat pentru suma de 4,2 milioane de lei. La procedură s-au înscris și Advanced Thinking, Horváth & Partners Management Consulting și BDO Business Advisory. Finanțarea este asigurată prin PNRR.

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de beneficiar al contractului, este organul de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care stabilește politica în domeniul transporturilor la nivel național, elaborează strategia și reglementările specifice de dezvoltare și de armonizare a activităților de transport în cadrul politicii generale a Guvernului și îndeplinește rolul de autoritate de stat în domeniul transporturilor și a infrastructurii de transport aerian, naval, rutier și feroviar.

Ministerul reprezintă autoritatea de stat în domeniul transporturilor, infrastructurii de transport și al siguranței transporturilor, are personalitate juridică și este finanțat integral de la bugetul de stat și este responsabilă cu implementarea politicilor de transport adoptate la nivelul Uniunii Europene.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: