România, promovată la BBC prin clipuri realizate de Charlie Ottley

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan Radu Oprea, publică primul videoclip din seria celor cu care România va fi promovată la BBC.

Promovăm România la BBC”, a scris ministrul Ştefan Radu Oprea pe Facebook, alături de primul videoclip al campaniei.

Ministrul a precizat că, timp de o lună, telespectatorii din întreaga lume vor viziona imagini despre ţara noastră.

”Clipurile sunt realizate de Charlie Ottley un binecunoscut jurnalist, poet, realizator britanic, îndrăgostit de România”, a mai transmis ministrul.

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) a anunţat că promovează destinaţia turistică România, în perioada 15 octombrie – 15 noiembrie, pe postul de televiziune BBC.

Campania are ca scop amplificarea vizibilităţii şi creşterea notorietăţii României ca destinaţie turistică în Europa, cu un accent special pe Marea Britanie. Este vizată, astfel, creşterea numărului de turişti, atât britanici, cât şi din întreaga Europă, precum şi din ţările unde canalul britanic de televiziune BBC este difuzat.

Potrivit MEAT, reprezentanţii ministerului au colaborat cu Charlie Ottley, cunoscut pentru documentarele sale despre România, precum ”Wild Carpathia” şi ”Flavours of Romania”, pentru a crea o serie de videoclipuri care să prezinte frumuseţea şi diversitatea ţării noastre.

”Astfel, au fost realizate 8 clipuri de prezentare: 4 videoclipuri cu o durată de 1 minut, care surprind România în toată splendoarea ei, în fiecare anotimp, de la peisajele îngheţate ale iernii la culorile vii ale primăverii, şi alte 4 videoclipuri, de 30 de secunde fiecare, care evidenţiază 4 forme de turism specifice României: cultural, ecoturistic, city break şi natură, cu rolul de a sublinia diversitatea ofertei turistice a ţării noastre”, arată sursa citată.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: