UPDATE 17:34
Cifrele participanţilor la mitingul PNL variază, potrivit estimărilor făcute de către alt fost purtător de cuvânt al Partidului Naţional Liberal, Cristina Pocora.
Într-o intervenţie la B1 TV, deputatul PNL a aproximat la 20.000 numărul participanţilor la manifestaţia de duminică.
Susţinătorii Partidului Naţional Liberal au sosit, duminică după-amiază, în număr impresionant la mitingul pe care PNL l-a organizat, în Piaţa Revoluţiei din Bucureşti, ca să-şi arate susţinerea faţă de premierul Dacian Cioloş.
Astfel, au venit circa 35.000 de membri şi simpatizanţi ai partidului, după cum a estimat deputatul PNL Ionuţ Stroe, într-o intervenţie în direct la B1 TV. El a apreciat că s-ar fi putut aduna mai mulţi oameni, în cazul în care „condiţiile ar fi fost mai bune”.
„Poate mai importantă decât prezenţa noastră la acest miting este mesajul pe care ni-l asumăm public: acela al noutăţii, acela al transformării în zona politică. Avem liste noi, avem oameni noi, încercăm să ne adaptăm cerinţelor societăţii. Până la urmă, miza acestor alegeri este o nouă clasă politică: integră, cinstită”, a declarat Stroe, fost purtător de cuvânt al PNL.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News










