Surse: PNL ar vrea comasarea alegerilor locale cu primul tur al alegerilor prezidenţiale

Sursa foto: media.pnl.ro

PNL ar vrea comasarea alegerilor locale cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, în luna septembrie, au precizat surse politice. Scenariul este în discuţie însă nu a fost agreat în cadrul coaliţiei de guvernare. Pentru a se putea pune în practică, decizia ar urma să fie luată până cel târziu în luna februarie.

Liberalii nu renunţă la ideea comasării alegerilor, în contextul celor patru runde de scrutinuri din anul electoral 2024 şi iau în calcul o comasare a primului tur al alegerilor prezidenţiale cu alegerile locale, în luna septembrie. Scenariul de lucru este în discuţie dar nu a fost agreat în coaliţiei. Pentru a putea fi constituţional, decizia trebuie luată până cel târziu în luna februarie.

În cazul unei comasări a celor două tipuri de alegeri, locale cu primul tur al prezidenţialelor, preşedintele în funcţie ar urma să rămână la Palatul Cotroceni până la finalizarea turului doi al alegerilor prezidenţiale, când noul preşedinte îşi va prelua mandatul.

Potrivit surselor, este singura variantă de comasare constituţională, în condiţiile în care data alegerilor parlamentare nu poate fi schimbată.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: