A fost prelungită perioada de aplicare a clauzei suspensive pentru programele de susținere a crescătorilor de porci 

porci
Sursa foto: Depeche veterinaire

Executivul a aprobat, în şedinţa de joi, Ordonanţa de urgenţă pentru completarea art. 13 din Legea nr. 195/2018 privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie, precum şi a art. 12 din Legea nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susţinere pentru activitatea de reproducţie, incubaţie şi de creştere în sectorul avicol, transmite Agerpres.

Conform unui comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, actul normativ vizează prelungirea perioadei de aplicare a clauzei suspensive cu maximum șase luni, sub condiţia prezentării de către beneficiari a unei declaraţii pe propria răspundere conform căreia procedura de obţinere a documentelor nu este finalizată la data depunerii solicitării de prelungire.

Potrivit MADR, prin Programul de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie aprobat prin Legea nr.195/2018, până la data limită de semnare a contractelor, respectiv 31 decembrie 2022, au fost încheiate 28 de contracte. Prin această schemă de sprijin este susţinută înfiinţarea a 49.349 de locuri de cazare reproducţie suine în ferme comerciale, prin intermediul cărora se va genera o producţie de circa 1,25 de milioane de purcei anual.

Prin Programul de susţinere pentru activitatea de reproducţie, incubaţie şi de creştere în sectorul avicol aprobat prin Legea nr.227/2018, până la data limită de semnare a contractelor, respectiv 31 decembrie 2022, au fost încheiate 40 de contracte. Prin acest program este susţinută înfiinţarea a 8,8 milioane de locuri de cazare pentru activitatea de creştere, reproducţie, incubaţie în sectorul avicol.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL