Acum trei luni scriam acest text riscant

Acum trei luni scriam acest text riscant. Mi-am asumat o poziție radicală, iar atunci am fost criticat pentru asta. Este posibil ca la momentul respectiv să nu fi putut exprima foarte bine ce gândeam, ce intuiam… Acum îl vedem pe președintele Franței declarând starea de urgență. Franța, Europa întreagă este în război, un război atipic împotriva terorismului.

Iată textul scris în septembrie, cred că acum devine clar ce am vrut să spun (nu o spun cu emfază, e doar o constatare amară după crimele odioase de la Paris)

“Când esti președintele unei ţări, trebuie să ai în loc de inimă o piatră. Aceste cuvinte mi-au fost spuse astăzi într-o discuție de cineva care știe ce vorbește. Sună cinic dar este un adevăr fundamental. Şi se referă la deciziile importante pe care un șef de stat trebuie să le ia. Istoria ne învață că țările puternice au avut șefi de stat cu inima de piatră în momentele fundamentale ale evoluției popoarelor pe care le conduceau.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: