Afganistanul se va alătura discuţiilor ONU privind clima pentru prima dată sub conducerea talibană

Sursa foto: Cop29 Afghanistan

Afganistanul va participa la cea de-a 29-a Conferinţă a Organizaţiei Naţiunilor Unite ONU privind schimbările climatice (COP29) de la Baku, Azerbaidjan, care începe săptămâna viitoare, au anunţat duminică Ministerul de Externe şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (NEPA) de la Kabul. Acest lucru marchează o evoluţie semnificativă pentru Afganistan, deoarece va fi prima dată când o delegaţie afgană este invitată la un summit al COP de la revenirea talibanilor la putere în august 2021, consemnează Reuters şi DPA.

Summitul climatic COP29 va fi unul dintre cele mai importante evenimente multilaterale la care vor participa oficialii administraţiei talibane de când au preluat controlul la Kabul după 20 de ani de luptă împotriva forţelor susţinute de NATO. ONU nu a permis talibanilor să ocupe locul Afganistanului în Adunarea Generală, iar guvernul afgan nu este recunoscut oficial de statele membre ale ONU, în mare parte din cauza restricţiilor impuse de talibani asupra educaţiei şi libertăţii de mişcare a femeilor.

Azerbaidjanul, ţara gazdă, i-a invitat pe oficialii afgani ai agenţiei de mediu la COP29 în calitate de observatori, permiţându-le „să ia parte la discuţii în marja conferinţei şi, eventual, să aibă întâlniri bilaterale”, a declarat pentru Reuters o sursă diplomatică familiarizată cu această chestiune.

Deoarece talibanii nu sunt recunoscuţi în mod oficial în cadrul sistemului ONU ca fiind guvernul legitim al Afganistanului, a declarat sursa, oficialii nu pot primi acreditări pentru a lua parte la procedurile statelor membre cu drepturi depline. Preşedinţia azeră a COP29 a refuzat să comenteze.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: