Cei cinci judecători ICCJ car vor face parte din Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidenţiale au fost sabiliţi joi, prin tragere la sorţi.
”În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 12 septembrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, în data de 12 septembrie 2024, ora 12:30, a avut loc la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, tragerea la sorţi şi desemnarea celor 5 judecători care intră în alcătuirea Biroul Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2024”, precizează ICCJ într-un comunicat.
Din cadrul BEC pentru prezidenţiale fac parte: Negoescu-Gândac Mihai Andrei – judecător Secţia I Civilă, Vrabie Valentina – judecător Secţia a II- a Civilă, Zaharia Rodica – judecător Secţia a II- a Civilă, Bogdan Ioana – judecător Secţia Penală, Vişan Doina – judecător Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal.
Primul tur al alegerilor prezidenţiale este programat în 24 noiembrie, cel de al doilea tur urmând să aibă loc în 8 decembrie.
Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale începe în 25 octombrie.
Componenţa Biroului Electoral Central pentru alegerile parlamentare, care vor avea loc în 1 decembrie, a fost deja stabilită, tot prin tragere la sorţi, în 4 septembrie.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News