PSD şi PNL au decis să meargă separat la Primăria Capitalei. Declarații Firea, Burduja și Cîrstoiu

PSD-PNL
Sursa foto: PSD-PNL / COLAJ OBSERVATORUL PRAHOVEAN

UPDATE 13:50

Cătălin Cîrstoiu, fostul candidat comun al PSD și PNL, răspunde pe Facebook, după ce liderii coaliției și-au anunțat și felicitat propriii candidați.

„În ultima lună am muncit pentru un proiect matur de administrare a capitalei. Împreună cu echipa mea de zi cu zi. Am vrut să îmi pun la dispoziția oamenilor calitățile manageriale pe care le am. Am crezut că este posibil să mă implic din exteriorul politicii și să încerc să schimb lucrurile. Am fost supus unor atacuri care au ca miză multiplele probleme nerezolvate ale sistemului medical, din care fac și eu parte. Poate este momentul pentru o discuție aprofundată despre aceste probleme. Medicii salvează vieți, oriunde lucrează. Nu am luat decizia de face un pas înapoi pentru că un medic nu abandonează niciodată. În fond, decizia politică trebuie să revină liderilor politici. Ei au puterea de a face ceva sau nu pentru București. Mi-aș dori ca toți politicienii care sunt acuzați de presă să explice public, dacă sunt vinovați sau nu, așa cum am făcut eu. Eu afirm încă o dată: nu sunt incompatibil. Pacienții își aleg unde se tratează. Nu eu. Am o carieră în spate, am mii de oameni făcuți bine. Tratați.
Eu le mulțumesc Bucureștenilor care mă apreciază.”

UPDATE 13:00

Senatoarea Gabriela Firea a mulţumit într-un mesaj pe Facebook pentru încrederea de a fi nominalizată candidat al PSD la Primăria Capitalei, ea afirmând că împreună vor lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună, într-un oraş civilizat şi că va redeschide toate şantierele blocate şi va reda curăţenia şi frumuseţea Capitalei.

„Mulţumesc pentru încredere! Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună, într-un oraş civilizat. Voi redeschide toate şantierele blocate şi voi reda curăţenia şi frumuseţea Capitalei”, a scris Gabriela Firea pe Facebook, la scurt timp după anunţul făcut de preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, tot pe Facebook, că Firea va fi candidatul PSD la Primăria Municipiului Bucureşti.

„Vom avea, din nou, cele mai mari investiţii în şcoli, transport, protecţia mediului, infrastructură, termoficare, spitale, instituţii de cultură”, mai spune Firea în mesaj.

Ea a postat aceeaşi fotografie folosită şi de Marcel Ciolacu în postarea de pe reţeaua de socializare.

UPDATE 12:40

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat, marţi, că în actuala campanie pentru Primăria Capitalei, trebuie prezentat „un model liberal de administraţie”.

„Toate aceste cancanuri (…) este neplăcut pentru bucureşteni. Din respect pentru ei, trebuie să să mergem înainte şi să le prezentăm un model liberal de administraţie”, a spus ministrul Energiei, adăugând că „întotdeauna” a pus interesul oamenilor „mai presus”.

„Îmi doresc să văd o campanie fără atacuri între niciunul dintre participanţi, să fie o campanie altfel, pentru democraţia adevărată. Aşa trebuie să fie România, după 34 de ani, în care să vorbim realmente pentru bucureşteni pe soluţii, pe programe, pe investiţii, cum ar trebui să arate o capitală europeană. Asta este miza. Poate Bucureştiul să dea exemplul unei altfel de campanii?”, a arătat Sebastian Burduja.

UPDATE 12:12

Liderul PNL Nicolae Ciucă a declarat că Sebastian Burduja, ales candidatul PNL pentru Primăria București după ce coaliția a renunțat la Cătălin Cîrstoiu, e „opțiunea care dă speranțe celor care nu s-au decis până acum.”

„A fost o analiză pe baza datelor despre modul în care evolua candidatul comun ales de coaliție și în momentul în care s-a identificat faptul că nu reușim să ne îndeplinim obiectivul am considerat că este bine să luăm o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale pe de o parte și de cealaltă parte e important ca alături de mesajele pe care le-am dat bazate pe echilibru și stabilitate să facem trecerea de la o campanie negativă la una pozitivă. În acest moment putem să vorbim despre o resetare a competiției politice și așa electoratele atât liberat, cât și social-democrat, pot să intre cu o altă speranță, iar din perspectiva PNL venim cu un candidat care este o varianta nouă.

A fost o discuție decentă pe cifre, era clar că nu există nicio speranță să putem să recuperăm, motiv pentru care am luat această hotărâre. Am considerat că este absolut firesc să încheiem această colaborare (cu Cătălin Cârstoiu – n.r.) pentru că șansele erau evidente. Am discutat cu Sebastian Burduja înainte de a lua decizia finală și am decis să mergem cu el. Șansele PNL sunt date de profilul candidatului, vine de pe funcția de ministru, e opțiunea care dă speranțe celor care nu s-au decis până acum. E un segment de electorat nehotărât și poate să își prezinte programul pentru PMB ca un nou intrat în competiție”, a declarat Nicolae Ciucă.

––––––––

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că decizia ca PSD şi PNL să meargă cu propriii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat. Potrivit lui Ciolacu, Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie şi este capabil să aranjeze încă din prima zi de mandat lucrurile lăsate vraişte de Nicuşor Dan., iar aceasta nu putea fi decât Gabriela Firea, preşedintele organizaţiei PSD Bucureşti, El mai spune că de astăzi, dansul în doi s-a terminat! De astăzi, bucureştenii chiar au ce alege! Succes, Gabi!

„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu propriii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum doar între incompetenţă şi circ”, a scris preşedintele PSD pe Facebook.

Marcel Ciolacu subliniază că ”Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie şi este capabil să aranjeze încă din prima zi de mandat lucrurile lăsate vraişte de Nicuşor Dan. Iar aceasta nu putea fi decât Gabriela Firea, preşedintele organizaţiei PSD Bucureşti”.

Îi mulţumesc domnului doctor Cîrstoiu pentru tot efortul depus în această perioadă. De astăzi, dansul în doi s-a terminat! De astăzi, bucureştenii chiar au ce alege! Succes, Gabi!”, este mesajul preşedintelui PSD.

PSD şi PNL au decis să candideze separat la Primăria Capitalei, renunţând astfel la candidatura lui Cătălin Cîrstoiu după 14 ore de negocieri şi după ce Cîrsoiu s-a aflat luni timp de peste cinci ore la Palatul Victoria, pentru discuţii. Ca urmare a acestei decizii, Gabriela Firea şi Sebastian Burduja revin în poziţiile de candidaţi pentru Primăria Generală, cei doi anunţându-şi, anterior desemnării lui Cîrstoiu, intenţia de a candida, au precizat surse politice.

Citește articolul integral AICI.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL