Alina Gorghiu: Degrevarea instanțelor e o provocare majoră, iar arbitrajul comercial e o soluție eficientă

Gorghiu
Sursa foto: facebook

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a afirmat în cadrul Galei arbitrajului românesc că la acest moment, degrevarea instanţelor este una dintre provocările majore ale sistemului judiciar din România, iar arbitrajul comercial reprezintă o modalitate rapidă şi eficientă de soluţionare a unui conflict. Ea a precizat că susţine mijloacele alternative de soluţionare a conflictelor şi va continua să încurajeze întreg mediul de afaceri să apeleze cu încredere la arbitrajul comercial, la fel şi pe justiţiabili.

 

”O mare plăcere să particip ieri la Gala arbitrajului românesc! Mai ales că am marcat împreună un moment special: aniversarea a 70 de ani de existenţă a Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României. O instituţie de elită, la a cărei bună reputaţie au contribuit şi contribuie, în calitate de arbitri, personalităţi marcante ale vieţii juridice. Este o onoare să le fiu colegă”, a scris Gorghiu pe Facebook.

Ministrul Justiţiei precizează că ”la acest moment, degrevarea instanţelor este una dintre provocările majore ale sistemului judiciar din România, iar arbitrajul comercial reprezintă o modalitate rapidă şi eficientă de soluţionare a unui conflict”.

”Susţin mijloacele alternative de soluţionare a conflictelor şi voi continua să încurajez întreg mediul de afaceri să apeleze cu încredere la arbitrajul comercial! La fel şi pe justiţiabili! Am convingerea că arbitrajul comercial va fi şi de aici înainte etalon de profesionalism. Felicitări, domnule preşedinte Ştefan Deaconu pentru tot ceea ce faceţi la conducerea acestei instituţii şi pentru organizarea acestui eveniment. Mult succes şi la cât mai multe aniversări memorabile!”, a mai transmis Gorghiu.

 

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL