Alina Gorghiu, despre comasarea alegerilor: M-aş bucura ca în luna februarie să găsim o soluţie înţeleaptă în coaliţie

Alina Gorghiu
Sursa foto: Facebook / Alina Gorghiu

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat marţi, despre comasarea alegerilor, că s-ar bucura ca în luna februarie coaliţia să găseacă o soluţie înţeleaptă, ea precizând că în acest an vorbim de 3,8 miliarde de lei care se cheltuiesc cu desfăşurarea în bune condiţii a celor patru runde de alegeri. Gorghiu a mai spus că, prin această decizie, vor elimina toate aceste probleme care pot fi create în an electoral, an electoral care presupune întotdeauna un anumit nivel de agitaţie social, greve, proteste, dar şi costuri destul de mari.

Ministrul Justiţiei a arătat că ”majoritatea spune că exerciţiul democratic costă şi suntem dispuşi ca stat democratic să suportăm sume de bani relevante pentru a gestiona procesele electorale, dar în acest an vorbim de 3,8 miliarde de lei care se cheltuiesc cu desfăşurarea în bune condiţii a acestor alegeri”.

”Eu ca argeşeancă, ca om care văzut foarte multe campanii în politica românească, din 2001 încoace, vă spun că nu avem voie, noi cei din coaliţia aflată la guvernare în momentul acesta, să întindem nervii românilor cu patru tipuri de alegeri în 2024. Şi aşa, trebuie să fim corecţi cu cetăţenii şi să le spunem că avem priorităţi care pot fi puse într-o anumită umbră dacă ne vom concentra prea mult pe campaniile electorale şi alegeri, iar prioritatea este stabilitatea politică, o altfel de prioritate la fel de importantă este atragerea banilor din PNRR, strategii legate de investiţii, echilibrarea bugetului”, a spus Alina Gorghiu, la Piteşti, despre comasarea alegerilor.

Citeşte mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL