ANALIZĂ Cele mai importante schimbări care vin odată cu OUG-ul privind jocurile de noroc

Sursa foto: unsplash
Sursa foto: unsplash

Așa cum a promis Marcel Ciolacu, Guvernul a aprobat joi prin Ordonanță de Urgență noile reguli și taxe privind jocurile de noroc. Executivul explică aplicarea noilor reguli pe seama creșterii deficitului bugetar – preconizat până spre 5,5% la sfârșitul acestui an, față de 4,4% cât se aștepta inițial, dar și a crizei energetice, alimentare și altele asemenea și, ținând seama de nivelul taxelor percepute asupra operatorilor de jocuri de noroc care desfășoară activitate în țări ale Uniunii Europene.

Cele mai importante schimbări

Pe scurt, statul român decide să aibă un monopol asupra jocurilor de noroc, stabilind care sunt condițiile de licențiere și de autorizare.

Pe lista celor mai importante modificări regăsim taxe noi pentru companiile care activează în domeniul jocurilor de noroc în România. Totodată va fi interzis alcoolul în locațiile de sloturi. Se va înființa un registru al companiilor și sediilor, iar garanțiile depuse de companii se majorează. În condiții ideale, oficialii guvernamentali estimează că aceste măsuri vor aduce nu mai puțin de 132 de milioane de lei la bugetul de stat, 450 de milioane de lei anul viitor și nu mai puțin de 470 de milioane de lei în 2025.

Potrivit documentului emis de Guvern, jocurile de noroc la distanță sau jocurile de noroc online trebuie să fie organizate și autorizate pe teritoriul României, locul unde operatorii economici licențiați și autorizați, în condițiile legii, își desfășoară activitatea și ulterior în baza activității desfășurate trebuie să plătească impozite și taxe în conformitate cu reglementările legale în vigoare.

Veniturile obținute din jocurile de noroc se împart în mai multe categorii, de pildă:„(i) organizatorii de jocuri de noroc la distanță licențiați din clasa I – 500.000 euro anual; (ii) persoanele juridice implicate direct în domeniul jocurilor de noroc tradiționale și la distanță licențiate din clasa II – 15.000 euro anual;(iii) jocurile la distanță monopol de stat clasa III – 100.000 euro anual”, etc. Pentru toate acestea se impun niveluri diferite de impozitare. Pentru jocurile tip slot-machine se va aplica totodată un impozit etapizat. De pildă, „100 de euro anual pentru fiecare slot autorizat în cursul anului 2023, proporțional cu perioada de timp rămasă după intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe; 300 de euro anual pentru fiecare slot autorizat în cursul anului 2024”, etc.

Pentru o licență, statul percepe o taxă de 10.500 de euro, iar pentru analiza documentației în cazul jocurilor de noroc la distanță se percepe o taxă de 3.500 de euro. În cazul jocurilor tradiționale taxa de analiză a documentației este de 600 de euro.

Pentru protejarea jucătorilor, a persoanelor aflate în situații de risc, s-a impus instituirea unei interdicții privind comercializarea alcoolului în sălile de jocuri de noroc de pe teritoriul României. Alte măsuri ce urmăresc combaterea criminalității organizate, a celei economice în rândul operatorilor de jocuri de noroc cât și protecția ordinii și a sănătății publice, tinând cont și de capacitatea de control limitată a Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, sunt reprezentate de instituirea interdicției acordării unor tipuri de autorizații, cât și a exploatării unor anumite mijloace de joc.

Prin aplicarea noilor reguli, Guvernul speră să strângă la bugetul de stat mai mulți bani, dar ne putem aștepta la o recție de protest din partea companiilor care activează în zona jocurilor de noroc.

Autor

  • Robert Manea

    Robert Manea este absolvent al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București și al European Academy of Diplomacy din Varșovia. Are o experiență de peste 7 ani în presa din țară, acoperind subiecte de politică internă și externă.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL