Acordul UE-Mercosur a provocat un întreg scandal, iar fermierii s-au comportat de parcă ar veni apocalipsa agriculturii europene. Este adevărat că acordul crește competiția pentru agricultură, iar fermierii europeni vor trebui să găsească noi soluții, însă acordul nu este doar despre agricultură. Cifrele privind schimburile comerciale arată că produsele agricole-alimentare importate din statele din America Latină afectează puțin piața UE, pentru că sunt cantități mici care nu reprezintă o amenințare. Evident, eliminarea taxelor va crește importurile din America Latină, însă vor crește și exporturile statelor europene.
Are România de câștigat?
Este o întrebare pe care și-o pun mulți români, iar răspunsul este variabil. Depinde ce înțelegem prin „câștig”. România nici nu exportă mult, nici nu importă mult din țările Mercosur. Cu unele țări avem schimburi comerciale atât de mici încât putem spune că aproape nu avem.
Din Mercosur fac parte 5 state din America Latină: Brazilia, Argentina, Paraguay, Uruguay și Bolivia. Primele două sunt cele mai importante, iar celelalte sunt foarte mici pentru a avea un mare impact în Europa. În schimb, Brazilia se poate impune pe multe piețe din UE, mai ales în țările mici din Europa Centrală și de Est, acesta fiind un risc al UE.
România și Brazilia au schimburi comerciale, în medie, de 500 de milioane de dolari în fiecare an, oscilând între 450 și 650. Dar este clar că România importă din Brazilia mai mult decât exportă. Și ce importăm din Brazilia: șrot de soia, urmat de zahăr brut și petrol brut. Acesta ar fi top 3 cu cele mai importante produse importate din Brazilia. Ce exportă cel mai mult România în Brazilia: piese și accesorii pentru mașini, termostate și piese pentru motoare. Țara noastră are un deficit comercial de peste 100 de milioane de dolari cu Brazilia, adică importăm mai mult decât exportăm. Dar aceeași problemă o au și Polonia (unde deficitul e de aproape 2 miliarde), Bulgaria, Spania, Olanda (cu deficit de 9 miliarde).
Schimburile comerciale România-Argentina sunt și mai mici, dar într-o continuă creștere. În 2024, totalul schimburilor comerciale a fost de 199 de milioane de dolari, însă țara noastră importă mult mai mult decât exportă. Importurile au fost de 172 de milioane și exporturile de doar 27 de milioane de dolari.
Ce importăm cel mai mult din Argentina: boabe de soia, țevi de fier și tutun brut. Ce exportăm cel mai mult în Argentina: piese și accesorii pentru mașini, sisteme electrice de iluminat și telefoane. Categoric România trebuie să facă eforturi pentru a-și îmbunătăți exporturile către cele două mari state din America Latină, altfel acordul Mercosur ne expune unor riscuri.
Acestea sunt datele pentru cele mai mari țări din Mercosur și așa cum arată, nu ar trebui să reprezinte o problemă pentru fermierii români. Cu celelalte 3 țări latinoamericane, schimburile comerciale aproape nu există, pentru că vorbim de cifre foarte mici.
În 2023, Paraguay a exportat în România produse în valoare de 510.000 dolari. România a exportat în Paraguay produse în valoare de 6 milioane de dolari. România a exportat în Uruguay produse în valoare de 28,9 milioane de dolari și a importat produse de 10,9 milioane de dolari. Țara noastră a exportat în Bolivia în valoare de 3,6 milioane de dolari, în 2023, și a importat produse în valoare de 302.000 dolari.
Vor crește aceste schimburi comerciale? Posibil. Nu este o garanție, pentru că în final decid companiile europene și cetățenii europeni. Dacă produsele din America Latină nu respectă standardele de calitate, pot fi refuzate pe piețele europene. Cu schimburi comerciale atât de mici, este greu de spus dacă România are un câștig real în urma acordului. Însă putem afirma că Brazilia și Argentina își pot crește prezența pe piața românească, pentru că au economii mai puternice, mai ales Brazilia.
Cine sunt marii câștigători?
Germania, Franța, Olanda și Spania sunt țările care au cel mai mult de câștigat, pentru că au și cele mai mari schimburi comerciale.
În 2023, exporturile Germaniei către Brazilia au fost de 13,6 miliarde de dolari, iar Brazilia a exportat în Germania produse în total de 6,4 miliarde de dolari. Ce a importat Germania din Brazilia, în 2023: cafea de 1 miliard de dolari, boabe de soia de 970 de milioane și minereu de cupru de 898 de milioane. Principalele exporturi ale Germaniei în Brazilia au fost: compuși heterociclici cu azot de 729 de milioane de dolari, piese și accesorii pentru mașini de 727 de milioane și mașini de 637 de milioane de dolari.
Germania domină și Argentina cu produsele sale. În 2023, germanii au exportat în valoare de 2,83 de miliarde de dolari, iar cele mai importante produse au fost: piese și accesorii pentru mașini, vaccinuri, medicamente. Argentina a exportat în Germania produse în valoare de 779 de milioane de dolari, iar principalele produse au fost: carne de bovină, hormoni și metale prețioase.
Brazilia își ia revanșa în Spania, țară pe care o domină din punct de vedere al schimburilor comerciale. Brazilia vinde produse în valoare de 8 miliarde de dolari, iar Spania vinde doar 3,91 miliarde. Ce importă cel mai mult Spania din Brazilia: petrol brut de 3,2 miliarde, boabe de soia de 1 miliard și șrot de soia de 550 de milioane. Ce vinde Spania cel mai mult în Brazilia: petrol rafinat, medicamente și piese și accesorii pentru mașini.
Schimburile comerciale Argentina-Spania sunt aproape egale, cu un mic avantaj pentru țara latinoamericană: Spania exportă 1,26 de miliarde, iar Argentina exportă 1,5 miliarde. Spania cumpără din Argentina: crustacee, boabe de soia și biodiesel. Argentina cumpără din Spania: piese și accesorii pentru mașini, petrol rafinat și cocs de smoală. Este adevărat, însă, că Spania cumpără din Argentina mai multe produse agricole, iar importurile sale se concentrează foarte mult pe acest segment agricol-alimentar.
Franța s-a opus acordului Mercosur-UE, însă este unul dintre marii beneficiari. În 2023, Franța a exportat în Brazilia produse în valoare de 5,41 de miliarde de dolari, iar principalele produse au fost: turbine cu gaz, avioane și elicoptere, și medicamente. Franța a cumpărat din Brazilia produse în valoare de 3 miliarde de dolari, iar top 3 a fost: boabe de soia de 818 milioane de dolari, petrol brut și minereu de fier. Franța nu importă foarte multe produse agricole-alimentare din Brazilia.
Franța nu importă multe produse agricole-alimentare nici din Argentina, iar fermierii pot sta liniștiți. În 2023, Argentina a exportat în Franța produse în valoare de 308 milioane de dolari, iar pentru o economie uriașă ca cea franceză, această sumă este nesemnificativă. În schimb, francezii au vândut în Argentina produse în valoare de 1,11 miliarde de dolari, în special medicamente, piese și accesorii pentru mașini și motoare.
Unul dintre cei mai mari beneficiari ai acordului Mercosur-UE este și Olanda, un stat care a trecut neobservat în dezbaterea din ultimele zile. În 2023, statele Mercosur au exportat produse în Olanda în valoare de 14,4 miliarde de dolari, iar cea mai mare parte îi revine Braziliei, care a vândut produse de 12,1 miliarde de dolari. Ce importă Olanda atât de mult din Brazilia? Doar produsele petroliere reprezintă 4,82 de miliarde, în timp ce alimentele sunt doar 2,2 miliarde.

De ce avea UE nevoie de acest acord?
Acordul nu este doar despre agricultură, așa cum acuză fermierii. Produsele agricole și alimentare reprezintă circa 42% din tot ceea ce exportă statele Mercosur, dar aici sunt incluse și produse care nu se găsesc în Europa, precum cafeaua, anumite fructe, tutunul și altele.
Statele Mercosurv exportă carne bovină de doar 2,76 miliarde de dolari, iar principalul importator a fost Chile cu 1,2 miliarde, urmată de Olanda (386 milioane) și Germania (314 milioane). Statele Mercosur au exportat carne bovină congelată în valoare de 12,7 miliarde și peste jumătate din cantitate a ajuns în China (8,39 miliarde), urmată de SUA (837 milioane) și Israel (347 milioane). Italia este primul stat UE care a cumpărat carne bovină congelată de 169 de milioane, alte state UE nu ajung nici la 100 de milioane. Carnea de pasăre exportată de statele Mercosur se ridică la 9,1 miliarde de dolari, iar țările asiatice cumpără o mare parte din aceasta, urmată de țările din Africa, America și abia apoi țările din Europa. Olanda este statul UE care cumpără cea mai multă carne de pasăre din Mercosur, având o valoare de 77 de milioane de dolari.
Toate exporturile statelor Mercosur către statele UE erau de circa 64 de miliarde de dolari, în 2023. Dacă ne gândim la UE ca la o organizație, atunci ar putea deveni al doilea partener comercial al statelor Mercosur, după China cu 112 miliarde și cu mult peste SUA (42 de miliarde).

UE avea nevoie de acordul Mercosur pentru a-și vinde produsele și pentru a-și consolida poziția geostrategică. Importurile statelor Mercosur de pe continentul european se ridică la 81,6 miliarde de dolari, iar 11,4 miliarde sunt ale Rusiei, 4,1 miliarde ale Marii Britanii și restul în buzunarele statelor UE (circa 66 de miliarde de dolari).
Germania, Italia, Franța, Spania și Olanda sunt principalele state UE care vând cel mai mult în cele 5 țări din America Latină. Statele Mercosur cumpără din Europa, cel mai mult, vaccinuri, medicamente, piese pentru mașini.
UE a pierdut de mult timp competiția cu China în America Latină, chiar dacă multe state europene au legături culturale și istorice cu țările latinoamericane. Acordul Mercosur-UE vine pentru a întări poziția companiilor europene pe piața din America Latină și pentru a crește exporturile. China rămâne principalul partener economic al statelor Mercosur și este greu de crezut că UE va schimba acest lucru.
Cât va crește PIB-ul statelor UE?
Creșterea PIB-ului statelor UE, de pe urma acordului Mercosur-UE, va fi de doar 0,1% până în 2032, iar pentru statele Mercosur va fi o creștere de 0,3%, în urma acestui acord. Implementarea acordului va fi una lentă, se va întinde pe aproape un deceniu, dar reprezintă un semnal pe care UE îl dă pe scena internațională, pentru că se confruntă cu izolarea din toate direcțiile. De asemenea, se estimează că țările UE cu un sector agricol puternic ar putea avea mai mult de câștigat decât altele.
Trebuie privit dincolo de agricultură pentru a înțelege importanța acordului, pentru că industria auto europeană, afectată de o gravă criză, avea nevoie e o reducere a taxelor către America Latină. În același timp, UE are nevoie de materiile prime din America Latină pentru a-și reduce dependența de China. Este adevărat că europenii își iubesc agricultura, dar nimic nu îi constrânge pe cetățeni să cumpere carne din Argentina. Fiecare cetățean va putea alege între carnea din Argentina și cea din UE.
Adevărata miză pentru marile companii din UE o reprezintă Brazilia, care este cel mai bogat stat Mercosur, însă Brazilia face parte din BRICS. Rămâne de văzut cum se va împăca UE cu o Brazilia care joacă la două capete și mai ales ce va face Brazilia dacă conflictele UE-SUA vs. China se vor accentua în următorii ani. China este cel mai important partener economic al Braziliei. Exporturile Braziliei în China ajung la 105 miliarde de dolari, iar importurile brazilienilor din China se ridică la 80 de miliarde de dolari.
Autor
-
View all postsMarius Constantin, editorialist PS News. Marius Constantin are o experiență de 8 ani în presă, consultanță politică și marketing, în România și Italia.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News









