ANALIZĂ Simion și Șoșoacă, în luptă pentru voturile extremiștilor

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

George Simion, liderul AUR, și Diana Șoșoacă, președinta SOS România, au avut o confruntare violentă în Parlament, când s-a dezbătut bugetul pentru 2024. Dacă cei doi au fost colegi de partid, la alegerile din 2020, acum au devenit rivali și se lupta pe același culoar electoral.

George Simion a avut o reacție nervoasă când Diana Șoșoacă i-a întrerupt protestul din Parlament. Liderul AUR a lovit telefonul senatoarei SOS România și apoi i-a spus că o va agresa sexual. George Simion a acuzat-o pe senatoare că ar fi pusă de PSD să deranjeze protestul AUR. Pe de altă parte, Șoșoacă l-a acuzat pe Simion că ar fi un trădător care a vândut țara, deși aceasta a făcut vizite la Ambasada Rusiei.

George Simon, președintele AUR: Asta-i atitudinea voastră…

Diana Șoșoacă, senator: Pleacă de lângă mine, că nu știu ce-ți fac.

George Simion: Te agresez sexual, scroafo!

Diana Șoșoacă: Ce faci, mă, tu?

George Simion: Te agresez sexual.

Diana Șoșoacă: Mă agresezi, tu, sexual, mă? Pe cine agresezi tu, sexual, mă? Nu ți-e rușine, bă violentule? Fătălăii de la AUR. Fă-tă-lă-ul!, fă-tă-lă-ul!

Extremismul, noua ideologie politică

Senatoarea Diana Șoșoacă încearcă să provoace scandal pe orice subiect pentru a atrage atenția. Extremismul pe care îl practică este apreciat de o parte din electorat, motiv pentru care partidul SOS România a depășit pragul de 5% în sondaje, iar Diana Șoșoacă este pe locul 3 la capitolul notorietate.

Cu cât se ceartă mai mult și cu cât scandalul este mai violent, cu atât Diana Șoșoacă adună mai mulți susținători extremiști care își doresc ca Parlamentul să fie o instituție dominată de scandaluri.

Pe de altă parte, nici liderul AUR nu se lasă mai prejos și practică aceleași metode, conștient fiind că poate pierde voturile extremiștilor. George Simion și Diana Șoșoacă sunt politicienii care se filmează în timp ce agresează alți politicieni, doar pentru a strânge like-uri pe rețelele de socializare și a-și crește notorietatea în mediul online.

George Simion a mai fost agresiv și cu alți politicieni. În februarie 2022, Simion l-a luat de gât pe Virgil Popescu, ministru al energiei în acel moment. De asemenea, Simion l-a mai agresat pe Popescu și cu alte ocazii, deranjând conferințele de presă ale fostului ministru sau insultându-l în Parlament și pe rețelele de socializare.

AUR pierde voturi către SOS România

Principalul rival pentru AUR este chiar SOS România. Cele două partide se luptă pentru voturile electoratului naționalist și extremist, care își dorește o politică violentă. Pe pagina lui George Simion sunt mai multe persoane care, de multe ori, apreciază comportamentul liderului AUR.

AUR și-a construit succesul cu ajutorul acestui electorat naționalist și extremist. Sondajele arată că în timp ce SOS România crește, AUR scade. În decembrie, AUR era măsura la 19,5%, într-un sondaj INSCOP, cu aproape un procent mai puțin decât în urmă cu câteva luni. Partidul SOS România era la 5,2%, profitând de scandalurile provocate de Diana Șoșoacă.

Modelul USR, dus la extremă

Scandalurile acestea au fost introduse în politica românească de USR. USR-iștii protestau în Parlament, blocau conferințele de presă ale altor politicieni, insultau alți politicieni, erau mereu cu telefonul în mână pentru a transmite pe Facebook, țipau, urlau, introduceau protestatari în Parlament.

AUR și SOS România au preluat acest model, pe care USR l-a abandonat pentru a intra la guvernare, și l-au dus la extremă, apelând la violența verbală și fizică. USR, AUR și SOS România sunt trei partide foarte asemănătoare, chiar dacă nu vor să colaboreze în Parlament.

Inventarea monștrilor

Partidele extremiste au nevoie să inventeze mereu un „monstru”, iar ulterior să-și asume rolul de „salvator”. AUR și Diana Șoșoacă au făcut asta în timpul pandemiei din 2020, când „monștrii” erau masca, măsurile de restricții și vaccinul.

Odată ce Guvernul a renunțat la măsurile de restricții și mască, AUR și Diana Șoșoacă au jucat rolul de „salvatori” în ochii acelor persoane care au refuzat aceste măsuri. Totul însoțit de dezinformare, dar și profitând de greșelile de comunicare ale Guvernului.

În prezent, cu pandemia încheiată, AUR și Diana Șoșoacă au nevoie să inventeze alți „monștri” pentru a rămâne relevanți în politica românească și își concentrează toate atenția asupra coaliției de guvernare PSD-PNL. Doar că pe scena politică nu este loc de doi „salvatori” și de aceea conflictul dintre George Simion și Diana Șoșoacă va continua și în 2024, și va deveni mult mai urât pe măsură ce ne vom apropia de alegeri.

Autor

  • Marius Constantin

    Marius Constantin, editorialist PS News. Marius Constantin are o experiență de 8 ani în presă, consultanță politică și marketing, în România și Italia.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL