Un funcţionar din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Ialomiţa a fost prins în flagrant când primea 600 de lei mită de la o persoană, pentru a atesta în fals că are în continuare un minor în plasament, astfel încât să primească indemnizaţia. Era a patra lună în care funcţionarul primea banii.
”Ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Ialomiţa, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, au organizat ieri, 26 martie 2024, o acţiune de prindere în flagrant a unui funcţionar public în timp ce primea o sumă de bani cu titlu de mită. Este vorba despre un angajat al DGASPC Ialomiţa care a primit suma de 600 de lei de la o persoană, în schimbul neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu”, a transmis, miercuri, Direcţia Generală Anticorupţie, într-un comunicat d epresă.
Sursa citată a precizat că martorul denunţător avea în îngrijire un minor aflat în plasament ce a părăsit anterior domiciliul acestuia, iar pentru a primi în continuare indemnizaţia de îngrijitor, angajatul DGASPC i-a cerut, lunar, suma de 600 de lei.
”Din cercetări a rezultat că era a patra lună în care persoana denunţătoare i-ar fi dat suma respectivă din indemnizaţia de îngrijire a minorului. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită”, a mai transmis sursa ciattă.
Funcţionarul a fost reţinut pentru 24 de ore.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News