Lucrările de consolidare şi reabilitare a planşeului din Piaţa Unirii se vor desfăşura fără impact asupra mediului, au transmis, marţi, reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM). Proiectul propune o intervenţie etapizată, constând în desfacerea completă şi refacerea, într-o soluţie nouă, a structurii de rezistenţă, conform expertizei tehnice, înlocuirea rosturilor de dilataţie, refacerea hidroizolaţiilor şi a sistemului de drenare şi de scurgere a apelor, refacerea sistemului rutier şi a spaţiilor verzi.
”Lucrările de consolidare şi reabilitare a planşeului din Piaţa Unirii se vor desfăşura fără impact asupra mediului, conform Deciziei etapei de încadrare emise, azi, de Agenţia pentru Protecţia Mediului Bucureşti (APM), ca urmare a consultărilor desfăşurate în cadrul şedinţei Comisiei de Analiză Tehnică. Documentul a fost semnat de Directorul executiv al agenţiei, Simona Aldea, la sediul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM)”, a transmis, marţi, ANPM, într-un comunicat de presă.
Preşedintele instituţiei, Laurenţiu Alexandru Păştinaru, a precizat că soluţia vine cu îmbunătăţirea aspectului arhitectural şi microclimatului din zonă
”Conform documentaţiei care a stat la baza solicitării de emitere a acordului de mediu, adresată de Administraţia Străzilor Bucureşti, din subordinea Primăriei Municipiului Bucureşti, prin Primăria Sectorului 4, soluţia vine cu îmbunătăţirea aspectului arhitectural şi microclimatului din zonă, prin prezenţa unei suprafeţe suplimentare de apă pe zonele unde albia râului Dâmboviţa va fi reamenajată”, a afirmat preşedintele ANPM, Laurenţiu Alexandru Păştinaru.
Potrivit datelor transmise de instituţia citată, Proiectul ”Regenerarea spaţiilor publice în zona Piaţa Unirii, prin realizarea lucrărilor de consolidare şi reabilitare a planşeului de acoperire a Râului Dâmboviţa în Piaţa Unirii”, avizat de APM Bucureşti, propune o intervenţie etapizată, constând în desfacerea completă şi refacerea, într-o soluţie nouă, a structurii de rezistenţă, conform expertizei tehnice, înlocuirea rosturilor de dilataţie, refacerea hidroizolaţiilor şi a sistemului de drenare şi de scurgere a apelor, refacerea sistemului rutier şi a spaţiilor verzi.
Conform aceleiaşi documentaţii, durata de viaţă a structurii în această soluţie va fi de 100 de ani, cu condiţia efectuării la timp a lucrărilor de întreţinere şi reparaţii.
”Proiectul va avea în vedere etapizarea execuţiei în patru etape distincte successive, pentru a asigura funcţionalitatea şi a afecta cât mai puţin traficul auto şi pietonal în zona Piaţa Unirii, astfel încât lucrările să nu afecteze spaţiile de acces, staţiile sau galeriile de metrou existente în subteran”, a afirmat directorul executiv al APM Bucureşti, Simona Aldea.
Lucrările prevăzute în proiect constau în:
– desfacerea straturilor rutiere, umpluturile de pământ din zona parcului Unirii, pavaje decorative, bazine de apă, hidroizolaţii şi rosturi existente până la structura de rezistenţă;
– transplantarea (pe cât posibil), dar şi defrişarea arborilor din zona parcului Unirii;
– demolarea completă a planşeului existent până la nivelul terenului pentru culee şi până la nivelul albiei pentru pile;
– demolarea podurilor boltite din beton înglobate în planşeu (Călăraşi şi Şerban Vodă);
– înlocuirea structurii existente cu o structură nouă, modernă şi performantă, care să răspundă tuturor cerinţelor de trafic, fiabilităţii şi capacităţii de tranzit a debitelor de pe râul Dâmboviţa.
”Lucrările aferente planşeului, care ar urma să se desfăşoare pe parcursul a 24 de luni, vor urmări şi mărirea capacităţii de tranzitare a apelor faţă de situaţia actuală, realizarea unei platforme în vederea asigurării lucrărilor de întreţinere, menţinerea căminului de la nivelul carosabilului sau realizarea unuia nou pentru acces la sifoane, în zona parcului”, se mai arată în comunicatul citat.
Suprafaţa de intervenţie va fi de 69.480 mp din care suprafaţa de spaţiu verde afectată va fi de 36.744 mp, iar aceasta va fi reamenajată în totalitate.
Potrivit specialiştilor, pentru protecţia antizgomot, ”amplasarea unor construcţii provizorii ale şantierului se va face în aşa fel încât să constituie ecrane între şantier şi zonele riverane, se vor utiliza panouri fonoabsorbante în vecinătatea locuinţelor”.
”De asemenea, în vederea limitării disconfortului creat de praful provenit din excavaţii, se vor utiliza materiale (folie de plastic, plasă, etc.), pentru acoperirea pământului excavat, până la reutilizarea sau transportarea lui, după caz”, a mai transmis ANPM.
Reabilitarea planşeului Unirii a stat la baza unui adevărat scandal între Primăria Sector 4 şi Primăria Capitalei.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News