Apare un nou tip de concediu plătit în România

medic
Sursa foto: Freepik

Un concediu medical plătit ar putea fi acordat și angajaților care participă la studii clinice. Este o propunere aflată în dezbatere în Parlament, după ce a fost votat în Senat.

Comisia pentru muncă și protecție socială a Camerei Deputaților a propus proiectul spre adoptare, introducând pentru prima dată în legislația română concediile medicale şi indemnizațiile „pentru persoana care participă ca subiect în cadrul unui studiu clinic organizat potrivit legii, indiferent dacă persoana fizică participă în calitate de primitor al unui medicament pentru investigație clinică sau în calitate de participant în grupul de control”.

Conform textului, persoanele fizice vor avea dreptul la concediu și indemnizație, indiferent dacă participă în calitate de primitori ai medicamentului pentru investigație clinică sau ca participanți în grupul de control, scrie Antena3CNN.

În ceea ce privește indemnizația pe care o vor primi, aceasta va fi de 85% din media veniturilor brute lunare din ultimele șase luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de asigurare, până la limita a 12 salarii minime brute pe țară lunar.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: