Prinsă pe picior greşit de progresele rapide făcute de celelalte companii în ceea ce priveşte inteligenţa artificială, Apple a decis să investească sume mari de bani în acest domeniu pentru a recupera terenul pierdut.
Inteligenţa artificială a devenit o prioritate pentru Apple, după ce compania a fost luată prin surprindere de succesul ChatGPT şi al soluţiilor altor companii de tehnologie.
În interiorul Apple, lipsa de reacţie este considerată o mare ratare şi, conform Bloomberg, pentru a recupera terenul pierdut, investiţiile Apple în AI sunt acum pe punctul de a ajunge la un miliard de dolari pe an.
Divizia Apple de AI este condusă de John Giannandrea, însă implicaţi sunt şi alţi executivi ai companiei, precum Craig Federighi şi Eddy Cue, care dirijează implementarea AI-ului în produsele şi serviciile companiei.
Apple lucrează la propriul model lingvistic, numit intern Apple GPT. Acesta şi alte funcţionalităţi de AI urmează a fi implementate, printre altele, în Siri, iOS, iMessage, Apple Music şi Xcode.
Primele rezultate ale acestor proiecte ar urma să fie văzute anul viitor, odată cu lansarea iOS 18. În Apple Music, de exemplu, inteligenţa artificială va avea o serie de funcţionalităţi, inclusiv în generarea listelor de melodii.
Şefii Apple încă dezbat modul în care AI-ul generativ va fi implementat pe iPhone – dacă codul să fie disponibil exclusiv pe dispozitiv, în cloud sau o combinaţie între cele două variante.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News