Aproape 36.000 de candidaţi, aşteptaţi să susţină proba scrisă a concursului de titularizare

Examen
Sursa foto: Unsplash

Aproape 36.000 de candidaţi sunt aşteptaţi să susţină proba scrisă a concursului de titularizare, care se desfăşoară, miercuri, în 114 centre de concurs din ţară şi din Bucureşti. La nivel naţional, sunt disponibile 9.933 de posturi didactice/ catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată, dintre care 8.691 complete. Pentru titularizare, candidaţii trebuie să obţină cel puţin nota 7 la proba scrisă şi la cea practică sau inspecţia specială.

Potrivit Ministerului Educaţiei, concursul naţional de ocupare a posturilor didactice/ catedrelor din unităţile de învăţământ preuniversitar (sesiunea 2024) constă în susţinerea unei inspecţii speciale la clasă sau a unei probe practice şi a unei probe scrise. Proba scrisă se desfăşoară miercuri, începând cu ora 9:00, în 114 centre de concurs din 41 de judeţe şi municipiul Bucureşti şi are o durată de 4 ore. Din cauza Codului roşu de caniculă, în mai multe judeţe centrele de concurs desemnate iniţial au fost schimbate pentru a se asigura climatizare corespunzătoare în sălile de examen, a precizat sursa citată. Totodaă, acolo unde nu a fost posibilă schimbarea centrelor, s-au făcut eforturi pentru dotarea sălilor de examen cu aparate mobile de aer condiţionat prin intermediul DSU. În toate centrele vor fi asigurate apă potabilă şi asistenţă medicală.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: