Audiere-surpriză la Parchetul General: fostul senator Daniel Savu, chemat la audieri

Audiere-surpriză la Parchetul General: fostul senator Daniel Savu s-a prezentat marţi la Parchetul General, pentru a fi audiat în cazul unei plângeri care îi vizează pe procurorii Mircea Negulescu şi Lucian Onea.

La intrarea în sediul Parchetului General, Daniel Savu a declarat ca a fost chemat în legătură cu o plângere penală pe care a depus-o împotriva celor doi procurori pentru influenţarea declaraţiilor, cercetare abuzivă şi abuz în serviciu.

„Am fost citat în calitate de parte vătămată în plângerea pe care am depus-o în luna martie împotriva procurorilor Mircea Negulescu şi Lucian Onea, pentru influenţarea declaraţiilor, cercetare abuzivă şi abuz în serviciu. Ce a fost public a fost că se încerca fabricarea unor dosare pentru mine, nu ştiu din ce motive, asta vor stabili procurorii. (…) Am văzut în spaţiul public încercări în care se fabricau probe împotriva mea”, a spus Daniel Savu, potrivit Antena3.ro

Autor

  • Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: