Președintele AUR, George Simion, a anunțat, marți, că a depus în Parlament moțiunea de cenzură ”Premierul Nordis trebuie să plece”, pentru demiterea Guvernului Ciolacu 2.
Știrea este în curs de actualizare!
Documentul prin care se inițiază această moțiune de cenzură a fost depus cu ajutorul a 154 de semnături – în condițiile în care pentru demiterea Guvernului Ciolacu este nevoie de cel puțin 232 de voturi ale senatorilor și deputaților.
Astfel, moțiunea de cenzură nu are susținerea USR, partid aflat acum în opoziție parlamentară, drept pentru care este foarte dificil pentru ca acest document să fie adoptat în plenul Parlamentului.
”Înțelegem că este deranj mare în unele cabinete și ni se spune că Marcel Ciolacu trebuie să rămână pentru stabilitate. Nu știu care este această stabilitate, aceea în care se fraudează alegeri, se anulează alegeri, în care sunt amenințați judecători, în care sunt amenințați judecători, în care membrii Curții constituționale sfidează democrația. Să rămână tot domnul Ciolacu, să rămână tot domnul Greblă, să rămână aceeași membri ai Curții Constituționale la repetarea neconstituțională a legerilor prezidențiale? Nu, mulțumim.
Considerăm că un guvern interimar lipsit de pârghii de presiune, poate asigura revenirea la democrație și reintrarea în cadru constituțional. Este speranța noastră ca USR-ul să nu mai stea cuminte în buzunarul lui Marcel Ciolacu, așteptând viitoare portofolii de miniștri. USR-ul, de facto, dacă nu va vota această moțiune, arată că stă și el în buzunarul lui Nordis și multe se vor mai afla din acel dosar Nordis.
Să vedem, poate motivul pentru care refuză să susțină în acest moment liderii USR această moțiune este faptul că și ei sunt corupți și ei sunt implicați în scandalul Nordis și în alte scandaluri de corupție și mă uit către Constanța. Să vedem o dată pentru totdeauna unde este USR-ul: în buzunarul lui Marcel Ciolacu sau un partid de opoziție care vrea să-l dea jos pe Ciolacu și vine cu o alternativă pentru țară”. – a afirmat George Simion.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News