Premiul Nobel pentru pace acordat unei activiste iraniene

premiul nobel

Premiul Nobel pentru Pace în 2023 se acordă activistei iraniene Narges Mohammadi, a anunţat, la Oslo, Comitetul Nobel. Premiul pentru pace din acest an recunoaşte, de asemenea, sutele de mii de oameni care, în anul precedent, au manifestat împotriva politicilor de discriminare şi opresiune ale regimului islamic din Iran, care vizează femeile. Motto-ul adoptat de […]

După Portugalia, șeful statului merge și în Ungaria

Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis va efectua, miercurea viitoare, o vizită oficială în Ungaria, a informat, vineri, Administraţia Prezidenţială. Şeful statului urmează să se întâlnească cu preşedintele Ungariei, Katalin Novak. Preşedintele Klaus Iohannis efectuează, de vineri până luni, o vizită de stat în Republica Portugheză, la invitaţia omologului său, Marcelo Rebelo de Sousa.  

România a mai îndeplinit un jalon din PNRR: a fost adoptat planul privind gestionarea deșeurilor

depozit-deseuri

Guvernul de la București a adoptat Planul de acțiune pentru Strategia Națională cu privire la economia circulară, prin care se îndeplinește unul dintre jaloanele din Planul Național de Redresare și Reziliență, care privește gestionarea deșeurilor. Potrivit unui comunicat de presă al Departamentului Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului, planul de acţiune pentru Strategia naţională privind economia […]

SURSE Zelenski vine în România. El se va întâlni cu Iohannis

Sursa: captură foto youtube.com/Office of the President of Ukraine

Surse oficiale au precizat pentru Știrile Pro TV că președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, va veni în România în perioada următoare, unde se va întâlni cu președintele Klaus Iohannis. Astfel, conform surselor citate, vizita în România ar putea avea loc în 10 octombrie, însă nu va fi confirmată oficial decât în ultima clipă, din cauza războiului din Ucraina, […]

Vâlcea: Ţeavă de gaze spartă în Râmnic. Pompierii intervin de 24 de ore

Pompieri

Pompierii militari vâlceni intervin de aproape 24 de ore pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor într-un cartier din Râmnic, unde un localnic a rupt cu un tractor o ţeavă de gaze în timp ce efectua lucrări agricole, au anunţat, vineri, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea. Purtătorul de cuvânt al […]