Bogdan Stoica, avocatul Simonei Halep, a declarat, marţi, la Digisport, că jucătoarea din Constanţa a avut o reacţia de fericire absolută, atunci când a aflat de decizia TAS de a-i reduce suspendarea.
“Simona Halep a avut o reacţie de fericire absolută. Este o sportivă extraordinară, o cunosc de mulţi ani, a ajuns într-o regretabilpă eroare şi aliniere nefericită a astrelor, într-o situaţia nefericită. Am crezut de la început că o putem ajuta. O cunosc, este un om extraordinar şi eram convins că nu putea face aşa ceva. După primele teste de păr făcute în octombrie, am avut şi certitudinea clară, pentru că acestea sunt foarte clare. Dacă ar fi luat o singură pastilă, nivelul din aceste teste ar fi fost de 10.000 de ori mai mare. S-a luptat un an şi jumătate cu întregul sistem antidoping“, a afirmat avocatul la Digisport.
“Rezultatele Simonei din perioada 29 august 2022 şi 7 octombrie 2022 rămân retrase. Acuzaţia din paşaport a ridicat multe suspiciuni în presă, în condiţiile în care nivelul de înţelegere tehnică este greu de pătruns. A respins în totalitate acuzaţiile de la ITIA. La Roxadustat, TAS a constatat ca şi primul tribunal că Simona a fost doar victima unui caz de contaminare. A stabilit gradul ei de vinovăţie, adică nu a lut voit o susbtanţă interzisă. Şi a stabilit că există un nivel minin de neglijenţă. tribunalul a considerat că e vorba de un caz simplu, de contaminare“, a spus Stoica.
Halep are acum zero puncte WTA şi practic dacă nu primeşte un wild card va trebui să joace peste tot în calificări, a mai spus Stoica.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News