Alexandru Chiciu, avocatul lui Sorin Oprescu, îi dă dreptate procurorului general al DNA, Laura Codruța Kovesi, precizând că în cazul edilului n-a fost flagrant.
„Afirmațiile d-nei Kovesi sunt corecte. Da, și apărarea a spus din primul moment că nu a fost flagrant. Da, este adevărat, procedura, lucrurile stau cum le descrie d-na Kovesi. Probleme sunt cu fondul cauzei, iar acestea rămân în mod evident nedepășite încă de procurori. Vom depune în cursul zilelor de astăzi și mâine mai multe cereri în acest sens”, a precizat avocatul, citat de agerpres.ro.
Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat marți că dosarul primarului Sorin Oprescu a fost deschis de procurori în primăvara acestui an, în urma unor plângeri formulate de două persoane, iar în acest caz nu a existat o sesizare de la serviciile de informații.
„Dosarul a fost deschis ca urmare a unor plângeri formulate de două persoane fizice, altele decât persoana care a oferit în seara de 5 septembrie banii primarului. Persoana care a oferit acești bani nu are calitatea de denunțător, ci are calitatea de suspect. El a fost propus cu măsura arestului la domiciliu în cursul zilei de ieri, măsură care a fost și aprobată de instanța de judecată. Deci, el se află în arest la domiciliu și are calitatea de suspect și nu de denunțător. Dosarul a deschis în primăvara acestui an, ca urmare a unor plângeri formulate de persoane fizice. Nu a fost o sesizare venită de la serviciile de informații, nu a fost o sesizare din oficiu, ci două persoane fizice au depus o plângere, dacă nu mă înșel, la sfârșitul lunii martie”, a spus Kovesi, prezentă marți la sediul CSM.
Autor
-
View all postsMarius Constantin, editorialist PS News. Marius Constantin are o experiență de 8 ani în presă, consultanță politică și marketing, în România și Italia.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News









