Barajul de la Săcele ar putea fi deschis pentru a elibera controlat o parte din apă. Fechet: DN1A, inundat câteva ore

sursa: facebook

Ministrul interimar al Mediului, Mircea Fechet, a declarat, miercuri, la Digi24, că există posibilitatea ca barajul de la Săcele, din județul Brașov, să fie deschis pentru a elibera controlat 5 milioane de metri cubi de apă, care se vor revărsa temporar și pe Drumul Național 1A.

Întrebat despre posibilitatea deschiderii barajului de la Săcele (județul Brașov), ministrul interimar al Mediului, Mircea Fechet a spus: „E procedură standard, în procesul de operare a acumulării de la Săcele, și voi ajunge cel mai probabil și acolo, într-o situație așa cum o avem pe cea de față, se pot ridica stavilele.

Asta înseamnă că acumularea va mai permite încă 5 milioane de metri cubi de apă, pe lângă cele 15 milioane acumulate deja, însă în același timp asta ar putea să însemne inundarea controlată drumului național DN1A pentru câteva ore. S-a mai procedat așa în trecut, se deviază circulația. Important este să folosim acea acumulare la capacitate maximă, tocmai pentru a atenua viiturile din amonte”. Hidrologii au emis avertizări Cod roşu de inundaţii pentru un sfert din județele țării.

Potrivit acestora, în contextul situaţiei hidrometeorologice actuale şi al prognozelor meteorologice pentru următoarele 24 de ore, în intervalul 28 mai, ora 12:00 – 29 mai, ora 14:00, va fi Cod roşu de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide, creşteri semnificative ale debitelor şi ale nivelurilor, cu depăşiri ale Cotelor de apărare, pentru râuri din judeţele Harghita, Mureş, Braşov, Sibiu, Prahova, Buzău, Neamţ, Bacău, Covasna, Vrancea, Botoşani şi Iaşi.

Citeste mai mult AICI 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: