Premierul Marcel Ciolacu, ministrul Mediului Mircea Fechet şi ministrul Energiei Sebastian Burduja ocupă primele locuri în topul vizibilităţii membrilor Guvernului pe luna septembre, indică Barometrul vizibilităţii miniştrilor, analiză realizată de News.ro şi de Agenţia de monitorizare Klarmedia, pe baza monitorizării presei scrise şi online.
Ministrul de Interne Cătălin Predoiu urcă mai multe poziţii, de pe locul 17 pe locul 8, în timp ce ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila coboară de pe locul 2 pe locul 10. Numărul miniştrilor care au sub 1000 de apariţii în presa scrisă şi online scade la 4 în luna septembrie, după ce în august ajunsese la 9.
Prim-ministrul Marcel Ciolacu, ocupant detaşat al primului loc în topul vizibilităţii, are în septembrie 35.926 de menţiuni în presa scrisă şi online. Şeful Executivului a înregistrat vârfuri de vizibilitate în contextul mesajelor transmise pensionarilor în urma recalculării pensiilor şi al propunerilor privind creşterea pragului de impozitare a pensiilor, precum şi al discuţiilor şi anunţului privind nominalizarea Roxanei Mînzati pentru un post de comisar european.
Pe locul al doilea în topul vizibilităţii membrilor Guvernului se află ministrul Mediului, Mircea Fechet, care urcă de pe locul 8 în august, pe fondul discuţiilor pe tema viiturii de pe Dunăre şi a inundaţiilor,dar şi al evaluărilor referitoare la Sistemul Garanţie – Returnare.
Locul 3 în top revine ministrului Energiei Sebastian Burduja, ocupant al locului 7 în august, urcarea sa în topul vizibilităţii fiind datoirată declaraţiilor referitoare la situaţia depozitelor de gaze pentru iarnă, la preţul gazelor şi energiei, dar şi a semnării mai multor contracte pentru instalarea panourilor fotovoltaice la nivelul primăriilor.
Ministrul Finanţelor Marcel Boloş continuă să urce în top, ajungând pe locul 4 în august, în special în contextul discuţiilor pe tema actului normativ care acordă facilităţi persoanelor sau firmelor cu datorii care achită debitele restante până la 25 noiembrie, dar şi pe tema deficitului bugetar.
”Există acest risc pe care îl avem din perspectiva veniturilor pe care l-e-am cuprins în buget pe componenta de degitalizare şi amnistie fiscală. Nu cred că putem garanta sută la sută că aceste venituri, în întregime, se vor încasa la buget”, a spus ministrul despre scenariul depăşirii deficitului la peste 8% în acest an, a afirmat ministrul.
.Boloş este urmat de ministrul Educaţiei Ligia Deca, aceasta urcând o poziţie.
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu coboară de pe locul 4 pe locul 6, iar colega sa de Cabinet ministrul Muncii Simona Bucura-Oprescu coboară de pe locul 3 în august pe locul 7 în septembrie.
Poziţia a 8-a revine ministrului de Interne Cătălin Predoiu, care urcă de pe locul 17 în august, pe fondul acţiunilor în urma inundaţiilor care au afectat judeţele Vaslui şi Galaţi, unde forţele MAI au intervenit în spriijinul sinistraţilor, dar şi al declaraţiilor după intervenţia Poliţiei la scandalul dintre familiile din Pantelimon, al afirmaţiilor potrivit cărora până dispare din societatea românească fenomenul clanurilor, al grupărilor de crimă organizată, va dura ani de zile, cel puţin, precum şi al reacţiei sale după evenmentul din 17 septembrie, de la Parlament, când o persoană a aruncat cu benzină la intrarea vizitatorilor de la Camera Deputaţilor, în Sala Constantin Brâncuşi, autorul fiind prins după aproximativ zece ore.
Predoiu este urmat de ministrul Justiţiei Alina Gorghiu, ocupantă a locului 10 în august.
În grupul miniştriilor care au între 1.000 şi 2.000 de menţiuni în presa scrisă şi online se află, în ordine descrescătoare a numărului de apariţii, ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila (locul 2 în august), ministrul Fondurilor Europene Adrian Câciu, ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, ministrul de Externe Luminiţa Odobescu, ministrul Culturii Raluca Turcan, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, şi ministrul Economiei Ştefan Radu Oprea.
Patru miniştri au sub 1.000 de apariţii în presa scrisă şi online, lista fiind deschisă de mnistrul Dezvoltării Adian Veştea, urmat, în ordine de ministrul Digitalizării Bogdan Ivan, viceprim-ministrul Marian Neacşu şi de ministrul Familiei Natalia Intotero.
Autor
-
Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News