Fluxul net de investiţii străine directe a scăzut la 5,603 miliarde euro, în anul 2024, de la 6,748 miliarde de euro, în 2023, arată datele Băncii Naţionale a României (BNR).
Banca Naţională a României, în colaborare cu Institutul Naţional de Statistică, a realizat cercetarea statistică anuală pentru determinarea investiţiilor străine directe (ISD), principala sursă de date pentru elaborarea statisticilor ISD. Obiectivul principal a fost determinarea fluxului net de ISD în cursul anului 2024 în întreprinderile rezidente cu investiţie străină directă, a veniturilor obţinute de nerezidenţi din aceste investiţii, precum şi a soldului ISD în România la 31 decembrie 2024.
”Fluxul net de ISD în anul 2024 a înregistrat valoarea de 5,603 miliarde euro, din care:
4,6 miliarde euro – participaţii la capitalurile proprii (nivel rezultat prin însumarea aportului la capitalurile proprii ale întreprinderilor ISD, în valoare de 1,515 miliarde euro, cu profitul reinvestit în întreprinderile ISD în valoare de 3,085 miliarde euro);
1,002 miliarde euro – instrumente de natura datoriei în relaţia cu investitorii străini direcţi şi cu societăţile din cadrul grupului acestora, determinate prin diferenţa dintre datorii (2,040 miliarde euro) şi creanţe (1,038 miliarde euro)”, arată dateele BNR.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News