Boeing 777, aterizare de urgență la Los Angeles. Ce s-a întâmplat

Boeing 737 Max
Sursa foto: Facebook - The Boeing Company

Un Boeing 777 a aterizat în regim de urgență la Los Angeles. Incidentul aviatic a avut loc joi, după ce avionul a pierdut un pneu de pe una dintre roțile sale în timpul decolării, conform informațiilor furnizate de AFP.

Pe imaginile video, apărute online, se vede cum una dintre roțile trenului de aterizare a căzut la scurt timp după decolarea avionului, de la aeroportul internațional din San Francisco. Pneul a ajuns într-o parcare a aeroportului, avariind mai multe mașini, însă fără a provoca victime, a transmis postul local de televiziune, KRON4.

Aeronava se îndrepta spre Japonia și avea la bord 249 de persoane, potrivit declarațiilor făcute de compania United Airlines. Cu toate acestea, compania a asigurat că avionul este echipat cu șase roți pe fiecare dintre cele două trenuri de aterizare, permițând astfel o aterizare sigură, în cazul în care lipsește sau este deteriorată o roată.

Această aterizare de urgență survine la doar două luni după un alt incident, în care a fost implicat un alt model de avion, care aparține producătorului american. Evenimentul a avut loc la începutul lui ianuarie, când ușa din partea stângă a unui avion Boeing 737 MAX 9 al companiei Alaska Airlines s-a desprins în plin zbor, provocând depresurizarea aparatului.

În urma acestor incidente, autoritățile americane responsabile cu securitatea aviației au deschis anchete, iar un raport al unei comisii independente desemnate de Autoritatea Americană a Aviației Civile (FAA) a evidențiat deficiențe în sistemele de siguranță ale producătorului.
 

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL