București: Primarul Ciprian Ciucu a semnat autorizația pentru Piațeta Favorit

Ciprian-Ciucu
INQUAM PHOTOS - SABIN CIRSTOVEANU

Ciprian Ciucu, primarul liberal al Sectorului 6, a semnat autorizația de construire pentru reabilitarea și modernizarea Piațetei Favorit.

Piațeta Favorit care face obiectul investiției propuse este amplasată în partea vestică a municipiului București, între intersecția cu Strada Sibiu și intersecția Strada Drumul Taberei și strada Pravăț.

Acestă piațetă are aria propusă spre intervenție de circa 1,2 ha. Aria de intervenție vizează și spațiile verzi aferente piațetei care alcătuiesc frontul stradal al acestui segment din strada Drumul Taberei.

“Am semnat autorizația de construire pentru a amenaja “Piațeta” Favorit. Săptămâna viitoare vor începe lucrările. A durat mai mult până am ajuns în acest punct deoarece a trebuit să ducem mai multe bătălii admnistrative legate de proprietățile de acolo. Am răzbit!

Nu va fi o amenajare oarecare, doar pe vechiul amplasament. Acest loc va fi reconfigurat pentru a-l face mai atractiv. Zona pietonală va fi mai mare, mai verde, mai potrivită să susțină evenimente stradale de mici dimesiuni, vizionări de spectacole culturale și sportive, pe viitorul ecran mare ce va fi amplasat pe clădirea Centrului Cultural Favorit (fostul cinema Favorit).

De aceea lucările vor dura mai mult, pentru că vor fi de amploare. Vor fi gata 31 mai 2024. În șapte luni, pentru că vom lucra în iarnă. Pare mult, dar mai aveți doar puțintică răbdare, după 10 ani de mizerie și destructurare urbană, cum ați avut de suferit.

Altfel, am decis să nu mai dărâmâm fostul restaurat Favorit, în urma expertizei se prezinta foarte bine, ci să îl reabilităm și să îl reintegrăm în viitorul ansamblu Favorit ca o clădire dedicată, activităților comunitare, cetățenești.

Altfel, ceea ce vedeti acolo că se intampla pe scuarul central sunt tot lucrari de amenajare. Se trag irigații, etc. Amenajăm că în buclă, doar cu mai mulți trandafiri”, a declarat edilul Sectorului 6.

Valoarea totală a devizului general estimativ al investiţiei este de: 18.876.391,78 lei. Durata de realizare a investiției este de 24 de luni.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL