Camera Deputaţilor a adoptat un proiect care modifică Legea privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe

Sursa: X

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, un proiect care modifică Legea 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe. Conform iniţiativei legislative, pe terenurile aflate în proprietatea publică ori privată a statului, a unităţilor administrativ-teritoriale, utilităţile şi dotările tehnico-edilitare până la limita exterioară a perimetrului destinat construcţiilor sunt realizate prin obiective de investiţii promovate de consiliile locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, de consiliile judeţene sau de investitori privaţi, după caz, potrivit legii, anterior iniţierii de către A.N.L. a procedurii de promovare a investiţiilor în construcţia de locuinţe, iar în interiorul perimetrului destinat locuinţelor sunt realizate corelat cu termenele de recepţie şi punere în funcţiune a locuinţelor. Legea merge la promulgare.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art. 3 din Legea 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.

De asemenea, pentru terenurile proprietate privată a unităţilor administrativ-teritoriale, destinate realizării de locuinţe prin credite ipotecare, vor fi stabilite prin hotărâre a consiliului local sau a consiliului judeţean, după caz, modalitatea de atribuire a acestora către titularii dreptului de proprietate asupra locuinţelor, precum şi cuantumul redevenţei sau al taxei stabilite potrivit legii.

Astfel, la articolul 3, alineatele (3) şi (6) sunt modificate şi vor avea următorul cuprins: „(3) Pe terenurile aflate în proprietatea publică ori privată a statului, a unităţilor administrativ-teritoriale, utilităţile şi dotările tehnico-edilitare până la limita exterioară a perimetrului destinat construcţiilor se realizează prin obiective de investiţii promovate de consiliile locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, de consiliile judeţene sau de investitori privaţi, după caz, potrivit legii, anterior iniţierii de către A.N.L. a procedurii de promovare a investiţiilor în construcţia de locuinţe, iar în interiorul perimetrului destinat locuinţelor se realizează corelat cu termenele de recepţie şi punere în funcţiune a locuinţelor.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: