Camera Deputaţilor a suspendat şedinţa de luni, după ce deputatul neafiliat Andi Grosaru a blocat tribuna sălii de plen

Camera Deputaților / Facebook
Sursa foto: Camera Deputaților / Facebook

Daniel Suciu cel care a prezidat şedinţa Camerei Deputaţilor a fost nevoit să suspende plenul de luni, după ce deputatul neafiliat Andi Grosaru nu a mai vrut să plece de la microfonul la care deputaţii iau cuvântul în timpul dezbaterilor. Social-democratul Daniel Suciu i-a cerut, în mai multe rânduri ,lui Grosaru să meargă la locul său în bancă şi i-a transmis că „orice om are gradul lui de răbdare şi de toleranţă”, iar „dumneavoastră aţi încălcat orice regulă”. „Domnule Grosaru fac un ultim apel la dumneavoastră, înainte de a cere sancţionarea dumneavoastră în Biroul permanent cu tot ceea ce se cuvine de aici”, i-a mai spus Suciu. „Îmi pare foarte rău. Eu nu funcţionez cu şantaj. Suspend şedinţa. Ne revedem mâine”, a conchis deputatul PSD.

Deputatul neafiliat Andi Grosaru a cerut cuvântul pe procedură, iar preşedintele de şedinţă, deputatul PSD, Daniel Suciu i l-a acordat.

„Situaţia nu este rezolvată în ceea ce priveşte legalitatea şedinţelor Camerei Deputaţilor, datorită implicării acestei instituţii în alegerile locale. Aceste chestiuni au şi un impact financiar, nu se vor putea face decontările de către competitorii electorali care deja afişează pancarte, bannere”, a afirmat Andi Grosaru.

Când nu a mai vrut să părăsească tribuna plenului, Suciu i-a cerut să meargă la locul său şi a cerut să fie consemnat că îl cheamă la ordine pe deputatul neafiliat, aceasta fiind prima sancţiune pe care o poate face preşedintele de şedinţă.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: