Campioanele olimpice din barca de 8+1: Ne-am dorit să facem spectacol

Canotaj
Sursa foto: Facebook - Federația Română De Canotaj

Canotoarea Ancuţa Bodnar, dublă medaliată olimpică cu aur şi argint, a declarat că speră să obţină cât mai multe rezultate de acest fel. Campioanele olimpice a afirmat că şi-au dorit să facă spectacol în cursa de 8+1, lucru pe care l-au reuşit.

„Au trecut 20 de ani de la ultimul aur obţinut de barca 8 + 1. Noi am avut un vis, de a deveni campioane olimpice cu barca de 8+1 şi uite că am reuşit acest lucru, suntem foarte mândre de noi de munca noastră. Noi suntem generaţia care nu se va schimba de acum încolo şi ne dorim să obţinem cât mai multe rezultate de acest fel”, a declarat Bodnar a zona mixtă, după aurul de la 8+1.

Amalia Bereş, campioană olimpică la 8+1, a declarat că pe finalul cursei nu o mai auzea pe cârmaciul Victoria Ştefania Petreanu din cauza zarvei.

„Pe final aproape că nu auzeam pe Victoria, aşa zarvă a fost, dar ne-am dat seama că suntem pe final şi că trebuie să dăm ultima picătură de energie. Am simţit o uşurare când am trecut linia de sosire, toată lumea era cu ochii pe noi. Mulţi ne-au spus aduceţi aurul, dar aurul se aduce după linia de sosire. Acolo ne-am bucurat împreună şi a fost într-adevăr o uşurare. Antrenorul ne-a spus să ne facem cursa pe care o ştim de acasă, să avem parte de distracţie. Chiar Antonio Colamonici ne-a spus că vrea să vadă show”, a spus Bereş.

Şi Magdalena Rusu a subliniat că sportivele şi-au dorit să facă spectacol şi asta s-a întâmplat.

„Pe podium se simte ca şi cum ai fi pe cel mai înalt munte. Aşa s-a simţit, ca pe Himalaya. Barca a trecut prima linia sosire, nu eu. Mă bucur foarte mult pentru acest rezultat ne bucurăm toate, suntem mulţumite şi bucuroase. Eu cred că ne-am distrat, la aceste jocuri”.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: