Ministrul Economiei vrea identificarea de noi oportunități economice

Radu Oprea
Sursa foto: Inquam / George Calin

Ministrul Economiei, Ştefan-Radu Oprea, crede că este necesară identificarea de noi oportunităţi de cooperare economică, atât la nivelul UE, cât şi la nivel extracomunitar, și vede un posibil accent pe ţările asiatice.

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului s-a întâlnit cu reprezentanţii Confederaţiei Patronale Concordia, în cadrul unor discuții care au vizat aspecte ce ţin de contextul macroeconomic şi de cadrul general pentru desfăşurarea afacerilor, precum şi reglementările privind protecţia consumatorilor, potrivit Agerpres.

„Confederaţia a atras atenţia asupra situaţiei actuale în ceea ce priveşte scăderea producţiei şi consumului la nivel naţional, iar ministrul Oprea a precizat că este necesară identificarea de noi oportunităţi de cooperare economică, atât la nivelul UE, cât şi la nivel extracomunitar cu un posibil accent pe ţările asiatice. În acest context ministrul Economiei a menţionat că va aborda aceste subiecte în cadrul Comisiei Mixte şi a Forumului economic din Germania, precum şi la Comisia mixte România-Coreea şi în cadrul lucrărilor Comisiei mixte România-Vietnam, evenimente care vor oferi oportunitatea de a discuta cu firme străine în vederea stabilirii unor colaborări în domenii de interes. Ştefan-Radu Oprea a subliniat importanţa identificării celor mai bune soluţii pentru dezvoltarea industrială inovativă şi digitală şi a precizat că va acorda o atenţie sporită în ceea ce priveşte internaţionalizarea companiilor româneşti şi formării forţei de muncă calificate pentru noile provocări”, se arată într-un comunicat al ministerului.

În cadrul întâlnirii, participanţii din cadrul Concordia au evidenţiat reprezentativitatea confederaţiei pentru economia românească în contextul în care patronatele din cadrul acesteia depăşesc 30% din PIB.

Discuţiile s-au axat asupra necesităţii consolidării dialogului social, contextul economic actual, fructificarea oportunităţilor viitoare de cooperare şi de internaţionalizare a companiilor româneşti.

Un alt aspect discutat a fost legat de reglementările privind protecţia consumatorului, astfel încât accentul să fie pus mai degrabă pe prevenţie, decât pe sancţiuni.

Totodată, reprezentanţii Concordia au salutat punerea în consultare publică a Strategiei privind turismul din România şi au menţionat că actualizarea acesteia era necesară pentru creşterea competitivităţii acestui sector.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL